Mirel Rădoi aduce acuzaţii GRAVE: Neşu avea primă 15.000 de euro, cei de FRF jucau table şi luau 120.000 euro

Mirel Rădoi a făcut afirmaţii grave referitoare la perioada când era jucător al echipei naţionale. Într-un interviu acordat Dolce Sport fostul căpitan al Stelei acuză vechea conducere a Federaţiei Române de Fotbal.
Daniel Spătaru
16 iul. 2014, 12:37
Mirel Rădoi aduce acuzaţii GRAVE: Neşu avea primă 15.000 de euro, cei de FRF jucau table şi luau 120.000 euro

Mirel Rădoi a semnat un contract pe doi ani cu Al Ahli Dubai, unde va fi antrenat de Cosmin Olăroiu. Fotbalistul a acordat Dolce Sport primul său interviu după aproape un an, de această dată aducând acuzaţii grave foştilor conducători ai fotbalului românesc.

„Se întâmplau anumite lucruri pe care eu, ca vicecăpitan, nu le puteam accepta. Nu pot sta la infinit şi să fiu călcat în picioare, nu sunt genul de om care atunci când primeşte o palmă întoarce şi obrazul celălalt. E vorba şi despre ce se întâmpla în Federaţie, ce ni se spunea. Mie, dacă îmi promiţi ceva, te ţii de cuvânt. Nu poţi veni cu nu ştiu ce contracte de publicitate, noi să stăm ca măscăricii când vor ei să facă poze şi Federaţia să îşi ia comisioane.

Nu poţi să vii cu prime de calificare pentru Euro 2008, în care Neşu a jucat două meciuri şi a luat 15.000 de euro şi sunt oameni în FRF pe care nici nu îi vedeam în deplasări şi au luat prima întreagă de 120.000 de euro. Pentru mine, Chivu, Contra, Raţ, Marica, Lobonţ, care câştigam bani mulţi, nu ne uitam la banii aia. Dar erau jucători care evoluau în România şi nu câştigau atât. Eu am încercat să vorbesc. Cu timpul, şi Chivu va spune aceste lucruri, chiar dacă acum nu le spune, pentru că este un tip mai galant. Nici el nu a plecat doar din punct de vedere fotbalistic. Nu erau lucruri în regulă acolo.

Hai să ne uităm la primele şi diurnele pe care le aveau! Ei aveau 500 de euro diurnă pe zi. De ce? Că să joace table? Vedeam jucători cărora chiar le pasă cât era diurnă. Pentru noi, care jucăm afară, nu era nicio problema, dar pentru ei contau acei bani„, a spus Mirel Rădoi la Dolce Sport.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
Călin Georgescu va fi interzis! Băsescu a încheiat definitiv discuția: Este indiscutabil
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trupe românești în Ucraina? Experții răspund la întrebarea esențială la care autoritățile ridică din umeri: „E un semnal că lucrurile avansează”
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Bucuria se întoarce, în sfârșit, pentru 3 semne zodiacale, pe 28 februarie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
E oficial! Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze încă 3 luni, respectiv un an
Cancan.ro
Alertă de iarnă severă în România. Ninsori viscolite începând cu sâmbătă, ora 8:00
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Numerarul, în pericol. Avertisment pentru românii cu bani cash la saltea: Nu se poate amâna!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Parlamentul votează revocarea lui Toni Greblă de la șefia Autorității Electorale Permanente
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Doar Dumnezeu ne-a salvat!” – Cum am scăpat de un dezastru aviatic la Otopeni, dar riscurile de siguranță rămân