„Deranjează enorm faptul că Miron Cozma, la anul, va candida la Preşedinţia României şi Miron Cozma a anunţat că va lua măsuri împotriva tuturor criminalilor care au omorât oameni!”, a anunţat Miron Cozma la România TV. Aceasta este explicaţia pe care Luceafărul Huilei a dat-o vizavi de datoria pe care o are de plătit către CFR.
În anii ’90 şi ’91, minerii, înarmaţi cu bâte, topoare şi lopteţi, au venit cu trenurile la Bucureşti pentru a le da o lecţie protestatarilor strânşi în centrul oraşului. Pe drum, ei au devastat garniturile, iar acum, Miron Cozma este bun de plată.
„Este penibil, pentru că minerii nu au fost transportaţi cu CFR Marfă. Cum să răspund eu dacă admitem prin absurd că minerii ar fi făcut nişte lucruri? Nici măcar ei nu au provocat vreun prejudiciu la CFR Marfă”, a spus Miron Cozma.
Judecătoria Buftea a admis, în 2010, cererea de executare silită făcută de Societatea Naţională a Căilor Ferate Române, împotriva lui Miron Cozma pentru o datorie de 200.000 lei. Fostul lider al minerilor a contestat decizia de executare silită. Următorul termen de judecată a fost stabilit la începutul anului viitor.