Întrebat dacă este convins de prezenţa foştilor securişti printre minerii debarcaţi la Bucureşti în 14 iunie 1990, fostul lider din Valea Jiului a izbucnit: „Bineînţeles! Eu eram la Polivalentă şi, la un moment dat, aflu că minerii din Valea Jiului au spart Liga Studenţilor şi Facultatea de Drept.
Nu ştiam care mineri, pentru că eu ştiam că minerii mei sunt cu mine la Polivalentă. M-am dus să văd cum stăteau lucrurile şi acolo era Cuchi Borislavschi, cumnatul lui Petre Roman, colonel în serviciile armatei. El era omul sub acoperire al lui Petre Roman în armată, pentru că era în serviciile speciale.
„M-am dus acolo, aşadar, îmbrăcat civil, bineînţeles – că şi asta era destul de derutant pentru aşa-zişii mineri -, şi i-am văzut pe ăştia cum coborau pe scări. M-am luat de viaţa lor şi le-am zis: «Bă, ce e cu voi aici? De unde sunteţi?» «Păi sunt miner din Valea Jiului!» mi-a răspuns unul. «De unde, mă?» «De la Paroşeni.» «Şi cine e director, mă, la Paroşeni?»
Mi-am dat seama că este făcătură. Bineînţeles că n-a ştiut să-mi spună cine e director la Paroşeni. Când i-am dat o palmă ăluia, a amuţit! A venit la mine Cuchi Borislavschi, m-a luat după cap şi mi-a zis: «Miron, eu sunt cumnatul lui Petre Roman. Bă, Petre mi-a dat nişte ordine ca să le execut: să sparg Liga Studenţilor, să văd dacă au arme şi droguri, să intru în Facultatea de Drept, să văd ce e acolo»„, ne-a spus Miron Cozma.
Un alt moment tensionat al acelor zile a fost stâlcirea în bătaie a lui Marian Munteanu de către mineri. Miron Cozma susţine că nu adevăraţii mineri l-au bătut pe liderul studenţilor, scire
ziarulring.ro
„L-au bătut oamenii lui Măgureanu, iar eu l-am salvat. A spus-o şi el, în 2005, după ce am ieşit din închisoare, cum l-am salvat. Eu i-am salvat viaţa şi lui, şi lui Gheorghiu, şi mai era o domnişoară, o studentă. Am intervenit personal atunci. Am luat şi bătaie.
Norocul meu că erau cu mine trei mineri de la Lonea. Eram chiar la Intercontinental şi la un moment dat a strigat unul tare: «L-au prins pe bărbos!» Eu mi-am dat seama şi m-am dus acolo.” „Chiar am crezut în Marian Munteanu” „Îl aduceau unii, care erau îmbrăcaţi în mineri, pe Marian Munteanu. Eu, sincer, chiar am crezut în studentul ăsta.
Îmi ziceam: «Ia uite, băi, nene, un viitor preşedinte care nu are cum să fie comunist.» De-aia am şi susţinut Piaţa Universităţii. Era charismatic, am crezut în copilul ăsta, pe cuvântul meu. De bătut l-au bătut oamenii lui Măgureanu. M-am dus la ăia care erau îmbrăcaţi în mineri şi i-am întrebat ce fac.
Îl băteau pe Marian Munteanu şi m-am băgat. Mă gândeam la un moment dat că poate chiar sunt mineri. Când colo, ăştia trei ai mei au sărit pe ei: «Ce faceţi mă, ne bateţi liderul?». Când au auzit de lider, au tăiat-o! L-au lăsat pe Marian Munteanu şi au fugit. L-am luat eu cu oamenii mei, l-am băgat în havuzul ăla de la Arhitectură, în care nu era apă, şi am chemat Salvarea. Aşa l-am salvat pe Marian Munteanu”, a continuat Miron Cozma.
Lucrul cel mai de neînţeles în toată succesiunea halucinantă a evenimentelor din acele zile a fost intervenţia în forţă a minerilor împotriva populaţiei. Ce anume i-a îndemnat să bată oamenii la întâmplare, pe stradă? În ce fel au fost provocaţi, dacă au fost provocaţi? Miron Cozma susţine că minerii conduşi de el nu au făcut aşa ceva.
„N-au bătut minerii oamenii, astea sunt invenţii. Ce mineri? Păi, ai văzut vreodată vreun costum de miner în viaţa ta? Uită-te la toate costumele alea de miner din Piaţa Universităţii şi arată-mi unul cu cotiere şi genunchiere. În Valea Jiului nu poţi să bagi orice material în mină. Salopetele alea sunt făcute din materiale ignifuge şi sunt aprobate de Institutul Naţional de Securitate Minieră. Iar ăia erau cu pulovere pe ei şi încălţaţi cu cizme. E de râsul lumii”, ne-a mai spus cel supranumit „Luceafărul huilei”.
„Televiziunea Naţională a fost arest pentru Piaţa Universităţii. Au umplut aresturile din Bucureşti şi, când au văzut că nu mai au loc, atunci i-au dus la televiziune pentru că era dispozitiv militarizat.”, a adăugat Miron Cozma.
Minerii au părăsit Bucureştiul în15 iunie 1990, după ce preşedintele ales de la acea vreme le-a mulţumit. După trei zile de lupte de stradă, incendieri şi distrugeri, Capitala arăta ca un teatru de război.