„Iată că se poate. Un prim pas în direcția corectă. La cererea Mișcării Populare și a altor organizații și ONG-uri, ministrul Adrian Curaj a revocat azi Consiliul Național de Etică. (…) Tot în anunțul de azi ministrul Curaj declară că ‘Platforma de verificare a tezelor de doctorat va fi disponibilă rapid’, o altă cerere expresă a Mișcării Populare„, se arată într-un comunicat al MP.
Citeşte şi: Adrian Curaj: Am decis REVOCAREA Consiliului Naţional de Etică. Teza lui TOBĂ, analizată de alt for
Potrivit sursei citate, în solicitarea Mișcării Populare se mai cerea publicarea listelor cu posesorii titlurilor doctorale din ultimii 25 de ani, inclusiv a conducătorilor și comisiilor de acordare a titlurilor de doctorat.
„Dacă ministrul Curaj vrea să-și dovedească până la capăt bună credință este obligat să facă și acest pas esențial în asanarea vieții academice din România”, susține conducerea MP.
Transparența totală în toate ministerele și deciziile administrative este încă doar o promisiune a Guvernului Cioloș, consideră reprezentanții Mișcării Populare.
„Decizia ministrului Educației, Adrian Curaj, trebuie urmată în toate zonele administrației, dacă Guvernul Cioloș dorește să obțină încrederea populației”, arată sursa citată.