Anastasiia Lenna, fosta Miss Ucraina în 2015, și-a pus uniforma de soldat, și-a luat arma și e hotărâtă să lupte împotriva rușilor pentru a-și apăra propria țară. Astfel, ea a renunțat la pantofii cu toc, pentru bocancii de luptă.
La cei 30 de ani ai săi, Anastasiia are un curaj incredibil și nu vrea sub nicio formă să plece din statul în care s-a născut. A renunțat la pantofii cu toc, la hainele care îi scot în evidență trupul de model și s-a echipat de luptă.
Tânăra vrea să lupte cot la cot alături de conaționalii săi împotriva trupelor trimise de Vladimir Putin să le invadeze țara. Anastasiia nu e străină de arme, e pasionată de airsoft, iar va trebui să se obișnuiască și cu armele de război.
Fosta Miss Ucraina 2015 a postat câteva fotografii cu ea echipată, precum și un mesaj extrem de dur la adresa rușilor pe pagina ei de Instagram. „Oricine va trece granița Ucrainei cu intenția de a invada va fi ucis”, a transmis Anastasiia Lenna, care a precizat că îl consideră pe Zelenski un adevărat erou.
Anastasiia Lenna are studii de marketing și management absolvite la Universitatea Slavistik din Kiev. Job-ul ei actual nu avea nicio legătură cu alăturarea cu armata ucraineană.
Mai există și alte femei care își doresc să țină arma în mână și să apere Ucraina. Una dintre ele este Kira Rudik, parlamentar și fost CEO al filialei ucrainene a Amazon Ring. „Ne-am întrebat mereu care ar fi forţa care l-ar fi oprit pe Putin. Am crezut că va fi o coaliţie de ţări mari”, spune ea.
„Am învăţat cum să folosesc Kalaşnikovul. Pare suprarealist, pentru că în urmă cu doar câteva zile nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap. Dar şi femeile ne vor proteja pământul, în acelaşi mod ca şi bărbaţii noştri”. Acesta este anunţul postat pe internet de Kira Rudik. Liderul partidului Golos („Vocea”), în vârstă de 36 de ani, a postat şi o fotografie cu ea ţinând mitraliera în mână.
„Vom trage pentru a proteja ţara şi pe cei pe care îi iubim”, a scris ea pe Twitter.
I learn to use #Kalashnikov and prepare to bear arms. It sounds surreal as just a few days ago it would never come to my mind. Our #women will protect our soil the same way as our #men. Go #Ukraine! 🇺🇦 pic.twitter.com/UbF4JRGlcy
— Kira Rudik (@kiraincongress) February 25, 2022