Echipajul TIGHAR a pornit în căutarea epavei avionului Ameliei Earhart pe 12 iulie, la 75 de ani şi 10 zile de la tragedie.
Pe 2 iulie 1937, Amelia Earhart, în vârstă de 39 de ani, însoţită de navigatorul Fred Noonan, pornea în ultima etapă din tentativa ei de survolare a lumii la bordul unui bimotor Lockheed Electra, încercând să ajungă în California, după ce decolase din Noua Guinee.
Urma să aterizeze pe Insula Howland pentru a alimenta cu carburant, dar nu a mai ajuns însă acolo, la câteva ore de la decolare aviatoarea anunţând în ceea ce avea să fie ultimul ei mesaj radio că nu reuşea să localizeze insula şi că începea să rămână fără combustibil. Operaţiunile de căutare efectuate la acea vreme au rămas fără rezultat, iar cei doi au fost consideraţi dispăruţi în mare.
Membrii TIGHAR au însă o altă teorie şi spun că avionul pilotat de Amelia Earhart ar fi putut ateriza pe minusculul atol Nikumaroro, care se afla la 480 km de Howland, şi ar fi putut supravieţui acolo pentru o vreme. Teoria acestora are la bază descoperirea pe micuţa insulă a unor urme de cort datând din anii ’30, astfel că un echipaj de 20 de exploratori a pornit în căutarea unor dovezi palpabile care să le susţină raţionamentul.
Echipaţi cu un aparat cu senzori şi sonare, cercetătorii şi arheologii se pare că au descoperit rămăşiţele avionului Ameliei Earhart undeva în largul Insulei Nikumaroro. Este vorba de rămăşiţe foarte mici ce par să aparţină aparatului de zbor. Exploratorii au explicat că, deşi se aşteptau să găsească bucăţi mai mari din fuselaj, condiţiile severe din mediul subacvatic au dus la deteriorarea acestora.
Imaginea resturilor din ceea ce pare să fi fost avionul Lockheed Electra a fost surprinsă cu echipament video subacvatic, iar cei de la TIGHAR susţin că se află în largul zonei unde, la trei luni de la dispariţia aviatoarei, a fost fotografiat ceva ce părea a fi dispozitivul de aterizare al avionului.