MISTERUL conturilor lui Ceauşescu. Interviu cu un apropiat de-al dictatorilor

Care e secretul conturilor lui Ceauşescu si cum lucra Securitatea pe vremea Comunismului. Dezvăluri, în premieră, la "România de poveste", într-un interviu mărturie cu arhitectul Camil Roguski, realizat cu puţin timp înainte de dispariţia sa.
Romania TV
06 oct. 2012, 18:55
MISTERUL conturilor lui Ceauşescu. Interviu cu un apropiat de-al dictatorilor

Conturile lui Ceuşescu sunt cunoscute. Eu care eram un amărât ştiu de ele. Nu ştiu câte există şi unde sunt acum, dar ştiu că există cert. (…) Şeful, adică Ceuşescu a trimis în străinătate două miliarde de dolari, contul României, care va putea fi folosit de români în momentele grele ale ţării. A asigurat ţara, nu a luat nici un ban pentru el. Contul ăsta a fost întâi într-o bancă elveţiană, apoi transferat în Monte Carlo, de acolo fracţionat, trimis la New York, în contul unui cizmar. Contul a fost folosit de statul canadian, care l-a băgat în investiţii şi de atunci nu se mai găsesc. Conturile lui Ceauşescu nu erau ale lui, erau conturile întreprinderii de comerţ exterior şi fiecare mare întreprindere avea un cont în străinătate”, a declarat pentru România TV, Camil Roguski, apropiatul soţilor Ceauşescu.

„Salariaţii erau obligaţi să contribuie la aceste conturi pentru ţara. Ceauşescu era un om sărac. Lumea vorbeşte numai de conturile lui Ceuşescu, dar România a avut cumpărate o serie de bunuri. De exemplu, în Brazilia eu cred că a avut bunuri de peste un miliard de dolari, în terenuri mineraliere, agricole, fabrici care erau puse pe numele unui român şi sunt aproape sigur că o parte din aceste lucruri, mai ales din America, au ajuns pe mâna unor români plecaţi din România. Cred că Pacepa este cel mai mare beneficiar al bunurilor care nu s-au intors. Trebuie să ai un document, nu poţi să arunci vina. Documentul meu este mintea. Atunci când vorbesc am în spate acte sau alţii care pot să spună”, a mai spus Camil Roguski.

CITEŞTE ŞI: Nepoata lui Ceauşescu: Conturile au existat, erau conturile ţării, nu personale

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft, de sâmbătă, 26 aprilie 2025, produsele de care toți românii au nevoie. Sunt cu preț redus, ofertele sunt limitate
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cea mai puternică rugăciune de Izvorul Tămăduirii. Te scapă de boli grele
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Ilie Bolojan sesizează CCR! Mișcare de ultimă oră a președintelui interimar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte