MITĂ LA BACALAUREAT. Doi prefesori şi un inspector şcolar din Brăila, reţinuţi

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus miercuri reţinerea a doi profesori şi a unui inspector şcolar pentru mită la examenul de bacalaureat în sesiunea august - septembrie.
Alina Costache
08 oct. 2014, 16:29
MITĂ LA BACALAUREAT. Doi prefesori şi un inspector şcolar din Brăila, reţinuţi

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, au fost reţinuţi: Manuela Mirela Danielescu, inspector şcolar specializarea matematică în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Brăila, pentru trei infracţiuni concurente de complicitate la luare de mită, Florin Valentin Damian şi Daniela Haret, ambii profesori corectori la Colegiul Tehnic Panait Istrati din Brăila, la examenul de bacalaureat în sesiunea august – septembrie 2014, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

Cei trei vor fi prezentaţi joi Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de Iulian Văsii până la finalizarea cercetărilor, pe durată nedeterminată, acuzat de dare de mită.

DNA precizează că, la 28 august, cei doi profesori corectori, având ajutorul inspectorului şcolar Mirela Danielescu, au solicitat şi au primit, de la Iulian Văsii Iulian, suma de 2.500 lei pe care cei doi au împărţit-o.

‘Banii au fost ceruţi şi primiţi astfel încât, la teza scrisă susţinută la disciplina matematică, inculpatul Văsii, candidat la examen, să obţină o notă mai mare decât cea pe care o merita şi implicit, o medie de promovare a examenului de bacalaureat’, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

În acest dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Peștele care este potrivit pentru orice buget. Oamenii economisesc 30% dacă îl cumpără congelat
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care nu stau la adresa din buletin. Au nevoie de acest document
Playtech.ro
Casă de vacanţă în Toscana cu 3.000 de euro. Are două camere, 40 de mp şi o boxă de depozitare
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Norvegia răspunde acuzațiilor Rusiei că militarizează arhipeleagul arctic Svalbard
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Taxele care cresc în toată România. Lista completă
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Avertismentul FBI pentru posesorii de telefoane Android și iPhone. „Ștergeți-le acum!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă buletinele. A venit ordinul UE. Cum vor arăta noile acte de identitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Românii care primesc 1.000 de lei în plus la pensie chiar din aprilie! Mai mult, se pensionează la 60 de ani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Descoperire alarmantă: un nou coronavirus similar cu MERS identificat la lilieci în Brazilia