Pe reţelele de socializare, de mai multe zile, a fost pornită o mobilizare pentru participarea la un protest uriaş, sâmbătă, 20 ianuarie.
„Haideţi cu noi! Pe 20 ianuarie, la Bucureşti, la miting. Nori negri se adună: premierul desemnat a declarat că sprijină total contrareforma din justiţie. Pe 20 ianuarie să apărăm cât mai mulţi statul de drept. Închiriem un autobuz, cu plecarea spre Bucureşti sâmbătă, sosirea acasă duminică dimineaţa. Costul dus-întors e de 100 RON ce se va achita cu anticipaţie la sediul Fundaţiei Tranzit, str. Bariţiu nr. 16, în fundul curţii, joi-vineri între orele 11-18„, scrie fostul senator pe Facebook.
Peter Eckstein-Kovacs a declarat pentru Gândul că demersul „nu este o acţiune a UDMR” şi că nu s-a consultat cu partidul nefiind convins că o astfel de acţiune ar fi susţinută de colegii săi din Uniunea Democrată a Maghiarilor din România.
„Nu nu am vorbit (cu colegii din UDMR -n.r.), nu este o acţiune a UDMR, este o acţiune civică, la fel cum şi acţiunea de pe 20 ianuarie de la Bucureşti este o acţiune civică. Nu sunt convins că vor susţine o astfel de acţiune, eu mă duc acolo ca cetăţean simplu, dar şi ca membru UDMR„.
Întrebat dacă postarea sa a avut succes, Peter Eckstein-Kovacs a declarat că pe listă deja s-au înscris câteva persoane, fără a preciza numărul acestora.
„S-au înscris câteva persoane. Nu vom fi un autobuz de 44 de persoane, dar vom merge. Eu am dat anunţul, organizarea nu e atât de mare, facem rost de o maşină şi mergem, fiecare îşi suportă costul. Doritorii se înscriu pe listă şi îşi plătesc transportul, eu nu am bani să plătesc pentru ei„, a mai spus fostul senator.
Chiar dacă nu mai deţine nicio funcţie de conducere în UDMR, Peter Eckstein-Kovacs este considerat unul dintre politicienii influenţi în formaţiune. Recent, a avut mai multe ieşiri publice în care a criticat modificările aduse în Parlament legilor justiţiei şi a acuzat faptul că liderii UDMR ar fi făcut un troc cu majoritatea PSD-ALDE.