Copilul de 11 ani suţine că a fost bătut chiar în timpul orei de religie. Preotul care preda l-a lovit de mai multe ori pe motiv că micuţul nu voia să se închine deoarece era penticostal. Zeci de copii au asistat la scenele de violenţă, iar aceştia au povestit părinţilor tot ce s-a întâmplat.
După loviturile primite, copilul a ajuns la spital unde a primit un diagnostic crunt. În urma investigaţiilor, medicii au constatat că elevul a suferit un traumatism cranian acut şi o comoţie cerebrală.
Pe de altă parte, preotul Constantin Sturzu a declarat pentru News.ro că elevul ar fi deranjat cursurile, iar la finalul orei preotul l-a tras de urechi, el precizând că nu pot fi admise actele de violenţă în relaţia cu copiii.
„Copilul, într-adevăr, nu este de religie ortodoxă şi a deranjat sistematic ora de curs. La finalul orei, preotul l-ar fi tras de urechi, dar în niciun caz nu ar fi fost gestul de care s-a spus, că a fost dat cu capul de pereţi. Nu este de admis aşa ceva, nu are nicio scuză. Categoric suntem împotriva oricărui act de violenţă şi de a aborda în acest fel relaţia cu copiii”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al MMB.
El a precizat că se desfăşoară o cercetare internă în acest caz, după care vor fi decise eventuale sancţiuni.
„Sunt cercetări care au loc. Şi autorităţile desfăşoară o anchetă. În funcţie şi de concluzia lor, vom lua şi noi măsuri. Sigur, poate risca să i se retragă dreptul de a preda, iar aceasta este măsura cea mai previ¬zibilă. Preotul este suplinitor la şcoala respectivă”, a mai spus preotul Constantin Sturzu.
Purtătorul de cuvânt al IŞJ Botoşani, Ciprian Manolache, a declarat pentru News.ro, că şcoala respectivă a început, luni, o anchetă penru a stabili cum s-au produs evenimentele.
Conform stirileprotv.ro, preotul l-ar fi luat de urechi pe băiat şi l-ar fi dat cu capul de perete pentru că nu a vrut să-şi facă semnul crucii.