Nicolae Corneanu, bărbatul puternic de altă dată, care a avut curajul să recunoască faptul că a colaborat cu Securitatea înainte de 1989, e acum mai bolnav decât niciodată. În vârstă de 90 de ani, el are mari dureri, susțin apropiații, din cauza stării șubrede de sănătate.
Din cauza bolii, în urmă cu doi ani, Nicolae Corneanu a renunțat să își mai îndeplinească funcția de Mitropolit a Banatului, însă puterile nu i-au revenit. O parte din vină, susțin tot preoții, ar reveni nenumăratelor scandaluri în care a fost implicată biserica – cel puțin în vestul țării, susţine exclusivtm.ro.
În ciuda faptului că ar fi vrut să intervină, tot starea de sănătate a fost cea care l-a împiedit pe liderul creștinilor din Banat să aibă un cuvânt de spus.
Și de parcă veștile nu ar fi suficient de rele, enoriașii nu îl vor mai vedea prea curând pe Nicolae Corneanu oficiind slujbe la Catedrala Mitropolitană, tocmai pentru că el are nevoie de asistență medicală permanentă, iar medicii îi interzic orice efort fizic. Oficialii Mitropoliei Banatului au refuzat să facă orice comentariu pe acest subiect.