Moartea lui Peter Imre naşte controverse. Medicul Flavia Groşan: „Cică un cancer pulmonar la 20 de ani şi reactivat acum. Ei, hai, nu-mi jigniţi inteligenţa”

Peter Imre, unul dintre cei mai bogați afacerişti din România, s-a stins la vârsta de 60 de ani, într-o clinică din Bucureşti. Suferea de un cancer pulmonar cu care fusese diagnosticat la vârsta de 20 de ani, dar decesul său a fost pus sub semnul întrebării de prieteni, dar şi de specialişti.
Alina Costache
03 iul. 2022, 14:45
Moartea lui Peter Imre naşte controverse. Medicul Flavia Groşan:

Medicul pneumolog Flavia Groşan este una dintre persoanele care se îndoiesc de faptul că moartea lui Peter Imre ar fi fost determinată de cancer. Celebră pentru vehemenţa cu care s-a opus atât vaccinării împotriva virusului, cât şi faptului că virusul corona ar fi fost mortal, celebră şi pentru un tratament anticovid după schemă proprie, care încălca orice protocol medical, doctoriţa vine acum cu versiunea proprie asupra morţii afaceristului.

Flavia Groşan contestă faptul că Peter Imre ar fi fost răpus de cancer

Reputatul medic pneumolog evită să spună cu subiect şi predicat că cele trei doze de vaccin anticovid pe care Imre şi le administrase i-au adus moartea, dar spune că acest tip de cancer a devenit cronic şi în niciun caz nu se reactivează după 40 de ani.

Peter Imre , vaccinat, mort. Cica un cancer pulmonar la 20 de ani și reactivat acum. Ei, hai. Și un covidas in Octombrie. Va rog, nu mi jigniți inteligenta„, scrie medicul pe Facebook.

În comentariile la postare, medicul intervine şi le răspunde comentatorilor afirmând că această boală a devenit cronică şi în niciun caz nu se reactivează după 40 de ani.

Citeste si EXCLUSIV | Cozmin Guşă, devastat după pierderea lui Peter Imre. A aflat chiar de ziua lui despre moartea miliardarului. „Bucuria s-a transformat în lacrimi”

Cozmin Guşă, unul dintre apropiaţii lui Imre, alimentează controversele legate de moartea afaceristului

Cozmin Guşă a afirmat, la România TV, că, în ultimele luni, Peter Imre s-a luptat cu cancerul, în condiţiile în care se confruntase cu probleme cardiace „destul de grave” în urmă cu aproape cinci ani.

„A fost un cancer galopant. Ţinând cont de unde se tratează – medicii sunt implicaţi în Europa, a fost destul de liniştit, am comunicat tot timpul cu el chiar şi în perioadele în care era sub un tratament greu”, a povestit Cozmin Guşă.

Mai mult, fostul politician a precizat că Peter Imre îşi făcea planuri de viitor, în ciuda bolii nemiloase.

S-a întors acasă, era vesel. Făceam nişte planuri de viitor. Totuşi, acum o săptămână avea o voce stinsă şi atunci când am vorbit cu el – mă sunase să mă întrebe dacă poate să ajute şi el cu ceva la moartea lui Neluţ Vasilescu de la Compact, un alt prieten comun care a murit tot de cancer şi el vaccinat. I-am spus că nu, dar a zis că avea vocea stinsă din cauza tratamentului dur pe care-l făcea. N-am considerat că acel tratament extrem de costisitor şi sofisticat ar putea să dea greş, deoarece cancerul de care a suferit el se vindecă în general.

Citeste si A murit Peter Imre, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din România. Multimilionarul avea doar 60 de ani

Sunt mai multe personalităţi care s-au vindecat pentru că l-au depistat din timp. Sigur, vestea morţii a fost cu atât mai cutremurătoare cu cât ne aşteptam ca în urma acestui tratament el să scape”, a spus analistul.

Guşă a afirmat, totodată, că ştie despre cazuri de reapariţie a cancerului după vaccinare.

Nu vreau să vorbesc cu păcat, dar dacă stau să mă gândesc câţi oameni au decedat cu remisie totală de cancer şi apoi cu repariţia cancerului fiind vaccinat. Nu ştiu ce să zic. Poate să fie o coincidenţă, e periculos să vorbeşti cu păcat în astfel de momente.

Neluţ Vasilescu este un alt caz, fiind vaccinat, al cărui cancer care intrase în remisie totală în urmă cu cinci ani s-a reactivat şi tot pe parcursul a trei luni n-a mai fost însă nimic de făcut”, a mai precizat Cozmin Guşă.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Mutare strategică făcută de Ungaria în inima României!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Mariana Moculescu, pe mâna medicilor! A chemat ambulanța de urgență: 'Nu mai pot să mai lupt'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă obligatorie la gunoi pentru români. Amendă 25.000 de lei pe loc. E total interzis oriunde în țară
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul