Mobilizare fără precedent a forţelor de ordine la Constanţa, pentru Festivalul Neversea. Hotelierii au majorat tarifele cu 30 la sută

Sute de poliţişti, jandarmi, luptători antitero, poliţişti locali, pompieri, medici au fost mobilizaţi pentru cele trei zile ale Festivalului Neversea care începe vineri pe plaja Modern din Constanţa şi la care sunt aşteptaşi peste 150.000 de oameni. Locurile de cazare au fost ocupate în totalitate, atât la Constanţa, cât şi la Mamaia, iar în unele situaţii hotelierii au majorat tarifele şi cu 30 la sută.
Romania TV
07 iul. 2017, 15:12
Mobilizare fără precedent a forţelor de ordine la Constanţa, pentru Festivalul Neversea. Hotelierii au majorat tarifele cu 30 la sută

La Festivalul Neversea, Poliţia Judeţeană Constanţa va avea un total de 60 de poliţişti în fiecare schimb, adică 180 de oameni ai legii în cele trei schimburi dintr-o zi. În echipele asigurate de IPJ Constanţa se vor afla poliţişti de investigaţii criminale, ordine publică, rutieră, acţiuni speciale, pirotehnic, criminalistic, arme, explozivi şi substanţe periculoase. Astfel, Poliţia va asigura prezenţa continuă a unui echipaj de intervenţie al Serviciului pentru Acţiuni Speciale, controlul pirotehnic de specialitate fiind asigurat de Serviciului pentru Acţiuni Speciale, iar reprezentanţii Poliţiei Rutiere vor acţiona în filtre pentru fluidizarea traficului rutier. Poliţiştii vor supraveghea şi de la înălţime plaja unde are loc evenimentul, fie de pe terasele anumitor clădiri sau de pe zona de faleză.

De asemenea, zilnic, peste 200 de luptători antitero ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române, specializaţi în acţiuni antiteroriste maritime, câini antrenaţi special pentru detectare de substanţe interzise, alături de jandarmii Grupării Mobile Constanţa, vor asigura măsurile de securitate pentru toţi participanţii la acest eveniment. „Pe toată perioada desfăşurării Festivalului Neversea, luptătorii Brigăzii Speciale vor asigura măsurile de securitate în zona desfăşurării evenimentului, vor institui elemente de prefiltrare pe traseele de sosire şi plecare a participanţilor, precum şi în zonele turistice din proximitatea evenimentului”, a anunţat Jandarmeria.

Este interzisă prezenţa la acest eveniment a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte care pot fi folosite pentru acţiuni violente. În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu ghiozdane, droguri, sticle, lasere, genţi, spray-uri, cuţite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare şi băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alţi participanţi. Este permis, însă, accesul cu poşetă/borsetă (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29 cm), medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt însoţite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia şi cu maxim o doză zilnică, au precizat autorităţile.

De asemenea, peste 100 de pompieri şi voluntari ISU şi 10 autospeciale vor asigura intervenţia la Festivalul Neversea. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, este vorba despre autospeciale de intervenţie la accidente colective, de autospeciale de transport victime multiple, de stingere, două şenilate şi două ambarcaţiuni care vor asigura intervenţia pe mare din punctul temporar Portul Tomis. Vor fi amplasate şi două posturi medicale avansate, patru puncte de prim-ajutor şi şase patrule de prim-ajutor. Totodată, 73 de cadre medicale din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa vor asigura asistenţa medicală la Neversea. Reprezentanţii unităţii spitaliceşti au spus că cei care vor fi prezenţi în zona festivalului sunt medici specialişti şi rezidenţi, asistenţi medicali din UPU şi voluntari-studenţi de la Facultatea de Medicină, cadrele medicale dând asigurări că activitatea UPU nu va fi afectată în timpul desfăşurării evenimentului, urgenţele urmând să fie asigurate în regim normal.

În Constanţa, au fost impuse restricţii de circulaţie pe străzile care duc către locul de desfăşurare a evenimentului, accesul fiind permis doar riveranilor şi agenţilor economici care deţin de la Primăria Constanţa permise de acces, cu ajutorul cărora deţinătorii pot traversa filtrele rutiere. Au fost închise traficului rutier strada Traian – Poarta 3, strada Traian – Poarta 1, strada Traian cu strada Termele Romane, strada Traian cu bulevardul Tomis, strada Negru Vodă cu Ecaterina Varga, bulevardul Mircea cel Bătrân cu strada Negru Vodă, Mircea cel Bătrân cu strada Smârdan, bulevardul Mircea cel Bătrân cu strada Decebal, bulevardul Mircea cel Bătrân cu strada Eroilor, strada Bucovina cu strada Eroilor şi strada Shanghai cu strada Yokohama.

Participanţii la festival sunt sfătuiţi de organizatori să folosească numai mijloacele de transport în comun, puse la dispoziţie de către Regia Autonomă de Transport în Comun şi Primăria Constanţa. Chiar dacă vin cu autoturismele personale, spectatorilor le-a fost recomandat să le lase în parcări publice din Mamaia şi Constanţa şi să meargă până la locul de intrare în festival, stabilit în Portul Turistic Tomis. Regia de transport local a anunţat că vor exista aproximativ 50 de mijloace de transport care vor circula cu o frecvenţă de 10-12 minute pe două trasee diferite, respectiv Neversea 1, cu plecare de la Gara CFR spre Portul Tomis şi Neversea 2, cu plecare din Mamaia spre Portul Tomis, cu menţiunea că acestea nu vor opri în staţiile din oraş, ci doar în punctele de îmbarcare/debarcare pasageri. De asemenea, traseul altor linii de autobuze a fost prelungit până în Portul Tomis.

Peste 150.000 de persoane sunt aşteptate la Neversea în cele trei zile ale festivalului.

Preşedintele Federaţiei Agenţiilor de Promovare Turistică din România, Corina Martin, spune că atât Mamaia, cât şi Constanţa sunt la capacitate maximă din punct de vedere al cazării la sfârşitul acestei săptămâni şi că, pe lângă hoteluri, turiştii care vin la Neversea s-au orientat şi către apartamentele închiriare în municipiu. Corina Martin consideră că unii hotelieri au majorat tarifele pentru acest weekend, dar spune că aşa se petrece peste tot atunci când este vorba de un eveniment care atrage foarte mulţi oameni.

„Cred că unii hotelieri au profitat de eveniment, în general se întâmplă asta. Dacă facem o verificare la Cluj, vedem că nu mai sunt locuri de foarte mult timp pentru evenimentul din august, Untold, şi toată lumea creşte tarifele. Un eveniment atrage după sine dezvoltare, în sensul că toate activităţile cresc, se dezvoltă, există cerere, asta înseamnă că există vânzare, asta înseamnă că există mai departe buget mai mare local pentru că toată lumea încasând mai mult plăteşte mai mult la taxe şi impozite”, a afirmat Corina Martin, estimând că în unele cazuri tarifele ar fi crescut şi cu 30 la sută, fiind avantajate hotelurile mai bune.

Câteva hoteluri din Mamaia de două şi trei stele au pregătit oferte pentru cei care vor să vină la Neversea. Astfel, la un hotel de două stele, camera dublă cu aer condiţionat este 963 de lei pentru un sejur de trei nopţi pentru doi adulţi, micul dejun fiind inclus, la un alt hotel de aceeaşi categorie camera dublă modernizată costând în perioada Neversea720 de lei pentru un sejur de trei nopţi, pentru doi adulţi. Un alt hotel de două stele spune că are oferte şi pentru două nopţi de cazare, şi pentru trei nopţi de cazare, acestea fiind de 440 de lei, respectiv 660 de lei pentru doi adulţi. La un hotel de trei stele din Mamaia care oferă şi all-inclusive, preţurile variază de la 826 de lei pentru două nopţi, doi adulţi, fiind oferit şi micul dejun şi ajung până la 1.671 de lei pentru un sejur de trei nopţi, cu all-inclusive.

Peste 150 de artişti internaţionali vor urca pe scenele Neversea, printre ei fiind Jason Derulo, Afrojack, Dua Lipa, Fatboy Slim, Years&Years. Vineri seara vor urca pe scena principală a evenimentului, printre alţii, Ella Eyre, Rita Ora, Lost Frequencies, Danny Avila şi Tiesto.

Citeşte şi Corina Martin: Neversea va atrage peste 150.000 de participaţi, iar Constanţa va urca direct în topul destinaţiilor europene de profil

 

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în România
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Românii vor fi verificați. Devine obligatoriu să prezentați buletinul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
CFR Călători repune în circulație 6 vagoane modernizate seria 21-90
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!