Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunțat că vrea să modifice legea pensiilor de la 1 Octombrie 2017.
Ministrul Muncii sustine că legislaţia a fost de prea multe ori cârpită, astfel că, până la 1 octombrie, vrea să vină cu o propunere care să îndrepte inegalităţile în materia pensiilor.
„La ora actuală am constituit deja grupul de lucru. Suntem în situația în care cerem datele de la toate instituțiile, am cerut și legislația de la UE și urmează ca după ce avem toate datele puse la punct, să avem o discuție foarte clară cu Ministerul de Finanțe. Termenul limită este propus în programul de guvernare la data de 1 octombrie. Chiar vom lucra să avem mai multe variante cu care să putem veni în fața coaliției pentru a se alege cea mai bună variantă”, a declarat ea.
Citeşte şi: Vârsta de pensionare s-ar putea schimba. O nouă lege a pensiilor din toamnă
Olguța Vasilescu spune că se lucrează la centralizarea datelor, lucru care să facă posibilă o lege unitară a pensiilor, în condiţiile în care un beneficiar de pensie specială încasează echivalentul a 40 de pensii normale.
De asemenea, ministrul Muncii vrea să reducă şi vârsta de pensionare pentru mamele care au mai mult de trei copii, ca o măsură de stimulare a natalităţii.
„(reducerea vârstei de pensionare) … o luăm în calcul pentru mamele care au mai mult de 3 copii, este o măsură de stimulare a natalităţii. Statul român are nevoie de creşterea natalității, pentru că trebuie să ne gândim şi la noi cei care au peste 45 de ani, pentru că mai târziu trebuie să fie cineva care să ne plătească şi nouă pensiile. Aceasta este una dintre măsuri. Sunt directive europene care cer ca vârsta de pensionare să fie egală între femei şi bărbaţi”.
De asemenea, va conta şi studiile pentru stabilirea cuantumului pensiei. Vor fi luate în calcul studiile de master, doctorat.