Noul Codul penal merge la vot final. Modificările au trecut de Senat şi au primit raport favorabil şi de la comisia Iordache UPDATE

Senatul a adoptat marţi, în sesiune extraordinară, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă de modificare a Codului penal, inclusiv redefinirea abuzului în serviciu. Tot marţi, proiectul a ajuns din nou la Comisia specială parlamentară condusă de deputatul PSD Florin Iordache, care a dat marți dupa-amiază un nou raport pe proiectul de modificare a Codului Penal, urmând ca miercuri să fie dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor, iar joi să primească vot final.
Romania TV
03 iul. 2018, 05:03
Noul Codul penal merge la vot final. Modificările au trecut de Senat şi au primit raport favorabil şi de la comisia Iordache UPDATE

UPDATE: Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei condusă de deputatul PSD Florin Iordache a adoptat marţi raportul privind proiectul de lege pentru modificarea Codului penal necesar înaintea votului din Plenul Camerei Deputaţilor. Raportul a trecut cu 12 voturi „pentru”, şapte voturi împotriva şi două abţineri, UDMR abţinându-se de la vot. Legea nu a suferit modificări majore faţă de forma adoptată de Senat, fiin respinse amendamentele PNL şi USR, dar şi un amendament propus de UDMR pentru redefinirea infracţiunii de abuz în serviciu. Proiectul intră miercuri la dezbateri şi joi la vot în Camera Deputaţilor. Comisia a respins amendamentele PNL şi USR pentru redefinerea abuzului în serviciu, dar şi un amendament propus de UDMR pentru redefinirea infracţiunii de abuz în serviciu, după ce grupul PSD a votat „împotrivă”. Astfel, potrivit amendamentului, din infracţiune era exclus pragul valoric şi se introducea interzicerea unor drepturi în cazul comiterii abuzului în serviciu. De asemenea, era eliminată formula ”în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit”.

UPDATE: Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei a respins, marţi, un amendament propus de UDMR pentru redefinirea infracţiunii de abuz în serviciu, după ce grupul PSD a votat „împotrivă”. Astfel, potrivit amendamentului, din infracţiune era exclus pragul valoric şi se introducea interzicerea unor drepturi în cazul comiterii abuzului în serviciu. De asemenea, era eliminată formula „în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit”.

UPDATE Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, se reuneşte marţi, de la ora 16.00, la aproximativ două ore după ce proiectul de lege pentru modificarea Codului penal a fost adoptat de Senat. Potrivit procedurii, după votul din Senat, proiectul de lege se întoarce la Comisie pentru a fi din nou dezbătut şi pentru a fi aduse unele modificări, după care va intra la votul final din Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege privind modificarea Codului penal va intra miercuri la dezbateri în plen, urmând ca joi să primească votul final, potrivit deciziei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. După încheierea acestor proceduri, iniţiativa legislativă va merge la preşedinte pentru promulgare.

„Ţara-i sub ape, iar prioritatea zero a PSD-ului este Codul penalilor! Aşa că, după ora 15, ne vedem la Comisia Iordache”, a scris Stelian Ion pe contul său de Facebook.

________________

UPDATE Senatul a adoptat marţi, în sesiune extraordinară, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă de modificare a Codului penal.

Proiectul, care a fost iniţiat de parlamentari PSD şi ALDE, a întrunit 74 voturi „pentru”, 9 abţineri şi 28 „împotrivă” .

Senatorii au aprobat toate modificările la Codul penal propuse de raportul Comisiei speciale pentru Legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache.

Niciunul dintre cele 161 de amendamente respinse în comisie nu a trecut în plen.

_______________

UPDATE Senatorul Cseke Attila a explicat că UDMR nu este de acord cu reducerea limitei maxime de pedeapsă pentru abuzul în serviciu şi cu sintagma “pentru a obţine pentru sine, soţ, afin sau rudă până la gradul II un folos patrimonial”, iar dacă aceste probleme nu se vor rezolva prin adoptarea amendamentelor respinse care „ar rezolva” aceste lucruri, formaţiunea sa nu va susţine proiectul de lege.

“S-au introdus două chestiuni în plus la abuzul în serviciu, şi anume reducerea limitei maxime de pedeapsă de la 7 la 5 ani şi s-a introdus sintagma. Cu aceste două chestiuni adăugate, grupul UDMR nu poate să fie de acord. Vă spun că din dezbatere, atunci când amendamentele respinse se susţin, vom vota cele două amendamente care ar rezolva cele două chestiuni – să rămână neglijenţa în serviciu şi abuzul în serviciu să rămână în forma cerută de CCR. Dacă acest lucru nu se întâmplă, UDMR nu va putea susţine propunerea legislativă”, a conchis el.

_______________

UPDATE Senatorii PNL, USR şi PMP au părăsit sala de şedinţă a plenul Senatului pentru a nu fi asigurat cvorumul necesar pentru votul proiectului de lege privind modificarea Codului penal. Şedinţa continuă, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu spunând că cvorumul este obligatoriu doar la adoptarea legilor, nu şi la dezbaterea lor. Mai mult, Ţuţuianu afirmă că a fost permanent cvorum în sală.

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a cerut închiderea imediată a şedinţei de plen, deoarece este nevoie de minimum 69 de senatori pentru a se asigura cvorumul.

Potrivit News.ro, în ciuda lipsei de cvorum, preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, a continuat şedinţa, iar la ora transmiterii acestei ştiri Şerban Nicolae susţine proiectul de lege privind modificarea Codului penal.

Preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, a citat dintr-o decizie CCR, afirmând că este necesar cvorum la adoptarea legilor, nu şi la dezbaterea lor. Mai mult, el spune că există cvorum.

________________

Senatul va dezbate marţi, în sesiune extraordinară, în calitate de primă Cameră sesizată, potrivit ordinii de zi a plenului, propunerea legislativă de modificare a Codului penal, act normativ care a primit luni raport favorabil din partea Comisiei speciale pentru legile Justiţiei. Cea mai controversată modificare prevede dezincriminarea parţială a abuzului în serviciu.

Un amendament admis luni se referă la abuzul în serviciu, în sensul că pragul pentru această infracţiune a fost stabilit la nivelul salariului minim brut pe economie.

„Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonanţe de guvern sau OUG, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul al II-lea, inclusiv, un folos material necuvenit şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă”, se precizează în amendament.

Printre amendamentele admise în comisie figurează posibilitatea eliberării condiţionate dacă s-a executat o jumătate din pedeapsă, în loc de două treimi, cum este în prezent, în cazul în care pedeapsa cu închisoarea este mai mică de zece ani.

Un alt amendament îl vizează pe condamnatul care a împlinit vârsta de 60 de ani şi care poate beneficia de eliberare condiţionată, după executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei cu închisoarea, dacă aceasta nu depăşeşte zece ani sau cel puţin o jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de zece ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare.

Citeşte şi: Tudorel Toader: Orice lege se adoptă, oricând vei găsi pe cineva care va beneficia de respectiva modificare

Totodată, parlamentarii majorităţii din comisie au votat un amendament care vizează abrogarea articolului privind neglijenţa în serviciu.

Articolul 308 din Codul penal – „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane” – a fost modificat astfel încât, dacă prejudiciul va fi achitat, limitele pedepselor să se reducă la jumătate.

Potrivit modificărilor adoptate de comisie: „dacă infracţiunile prevăzute la art. 295 şi 297-300 au produs un prejudiciu material, iar făptuitorul acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, limitele prevăzute la alin. (2) se reduc la jumătate. Dispoziţiile alin. (3) se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună una dintre faptele prevăzute de alin. (1), indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceştia”.

Articolul 295 se referă la delapidare, art. 297 – la abuz în serviciu, art. 299 – la folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, iar art. 300 – la uzurparea funcţiei.

De asemenea, termenele de prescripţie a faptelor cuprinse în Codul penal au fost reduse.

Altă modificare vizează alineatul (1) de la articolul 112 privind confiscarea extinsă, care, la propunerea Ministerului Justiţiei, a fost formulat astfel: „Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea, în baza elementelor de fapt şi a probelor administrate, că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei”. 

Citeşte şi: Comisia Iordache a dezincriminat parţial abuzul în serviciu. DNA: Toate dosarele de abuz din 2017 ar fi închise UPDATE

DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza a exagerat, din nou, cu editarea fotografiilor! Te uiți la ea și nu o recunoști! – FOTO
Fanatik.ro
Satul din România unde se vând case cu 495.000 de euro. Are doar 383 de locuitori, se află într-o zonă spectaculoasă, aerul e curat și e multă liniște
Capital.ro
Guvernul schimbă legea banilor. Decizie pentru românii cu numerar. Cum vor plăti din 2025 cei cu bani cash
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Record la vânzarea de bani vechi. 37.000 de lei pentru o monedă românească. Colecționarii nu se mai uită la bani când vine vorba de pasiunea lor
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Auchan, surpriză pentru bucureșteni. Un magazin cum nu a mai fost
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Ce salariu poți primi în Elveția ca muncitor necalificat! Un român care lucrează în construcții a dezvăluit cât încasează lunar
Cancan.ro
Adi Sînă a plecat de acasă și stă la un hotel! Motivul BIZAR pentru care soțul Ancăi Serea a luat această decizie
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Omul din umbra lui Călin Georgescu. Apar noi acuzații grave: Un lucru știu cert
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Salariul mediu lunar în România pentru anul 2025 estimat la 5.355 de lei
MediaFlux
TRUMP nu DĂ ÎNAPOI privind românii DEPORTAȚI! România INTERVINE de URGENȚĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu – rebut intelectual și relicvă a unui trecut obscur – vrea ”schimbări de frontiere”…