Modul inedit în care NASA vrea să CAPTUREZE un asteroid şi să îl plaseze pe orbita Pământului VIDEO

Cu toată că ideea capturării unui asteroid pare imposibilă, preşedintele Obama a cerut cercetătorilor de la NASA să vină cu o idee care ar putea funcţiona. Având un răspuns, ei au creat şi o animaţie care prezintă modul în care se poate prinde un asteroid, asemeni unui peşte într-o plasă de pescuit.
Alina Costache
14 apr. 2013, 10:53
Modul inedit în care NASA vrea să CAPTUREZE un asteroid şi să îl plaseze pe orbita Pământului VIDEO

Preşedintele Americii, Barack Obama, le-a cerut cercetătorilor de la NASA să vină cu o metodă prin care este posibilă prinderea unui asteroid şi lansarea lui pe orbita Lunii sau chiar a planetei. Din primele cercetări, proiectul va costa 1.7 milioane de lire, potrivit Daily Mail.

Citeşte şi NASA, misiune îndrăzneaţă: Vrea să prindă un asteroid şi să îl ducă pe Lună FOTO

Agenţia spaţială americană a demonstrat că acest lucru este posibil şi a prezentat o animaţie. Programul respectiv face parte dintr-un proiect mai amplu, acela de a trimite oameni pe Marte. Ideea din spatele proiectului este simplă, cercetătorii vor să construiască un aspirator uriaş care să prindă un asteroid, acesta fiin tras spre o plasă gigantică, asemeni unei pungi de gunoi, care să se strângă după ce imensa bucată de piatră a fost prinsă. Ulterior, el poate fi transportat în atmosfera pământului.

Citeşte şi Un nou asteroid imens a trecut pe lângă Pământ VIDEO

Preşedintele american doreşte să găsească un asteroid de mici dimensiuni care să fi plasat pe orbită şi folosit de astronauţi pentru a se pregăti pentru o eventuală misiune pe Marte. Proiectul, potrivit căruia oamenii ar putea vizita un asteroid până în 2021, este inclus în planul de 11.5 miliarde de dolari. bani din bugetul de stat pentru anul 2014.

Citește și AVERTISMENT ŞOCANT al NASA: „Ne rămâne doar să ne rugăm!”

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie copt cozonacul ca să nu se ardă deasupra. La câte grade trebuie setat cuptorul electric sau pe gaz
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Suprize mari în imobiliare. Cele mai ieftine apartamente din Capitală
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Fără pic de RUȘINE! Vedeta care a îndrăznit să iasă în public cu nurii la vedere! Imaginile sunt... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Acord pentru o viitoare pandemie! OMS a pregătit deja totul
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți