MOMENT INEDIT ÎN PRIMA ZI DE ŞCOALĂ. Ministrul Educaţiei şterge lacrimile unui elev plângăcios VIDEO

A ÎNCEPUT ŞCOALA. Bucurie şi emoţii în prima zi de şcoală. Cu bucheţele de flori în mână, mii de copii au păşit azi pentru prima dată pragul şcolii, în clasa pregătitoare. Nu prea ştiu nici ei şi nici părinţii lor ce îi aşteaptă în următoarea perioadă. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a încercat personal să liniştească un bobocel prea emotiv.
Romania TV
17 sept. 2012, 11:53
MOMENT INEDIT ÎN PRIMA ZI DE ŞCOALĂ. Ministrul Educaţiei şterge lacrimile unui elev plângăcios VIDEO

A ÎNCEPUT ŞCOALA. Peste 3,2 milioane de elevi din toată ţara încep astăzi cursurile. Este pentru primul an când avem două generaţii de boboci. Pe de o parte cei de la clasa I şi de cealaltă parte 130 de mii de elevi la clasa pregătitoare. Unii însă nu au fost bucuroşi, ba din contră. Acesta este şi cazul unui băieţel, vizibil emoţionat în prima zi de şcoală. Copilul a plâns şi a încercat să-i spună ministrului Educaţiei, printre lacrimi, că vrea acasă la mama lui. Ecaterina Andronescu a încercat să-l liniştească.

Autorităţile fac ping pong cu clasa pregătitoare şi nu se ştie care va fi soarta acesteia anul viitor. Premierul şi ministrul educaţiei au anunţat că vor muta clasa 0 din nou la grădiniţă. Părinţii sunt total debusolaţi, relatează România TV.

CITEŞTE ŞI:

Prima zi de şcoală. Vezi ce schimbări aduce anul şcolar 2012-2013

Băsescu salută înfiinţare clasei zero: Învăţământul are nevoie de stabilitate şi predictibilitate

Ponta: CLASA PREGĂTITOARE, la grădiniţă, nu la şcoală, de anul viitor

Din acest an, grupa pregătitoare de la grădiniţă a fost desfiinţată. Copiii născuţi în 2005 au fost admişi în clasa întâi fără să facă clasă pregătitoare, iar cei născuţi în 2006 au intrat în clasa pregătitoare.

În clasa pregătitoare au fost înscrişi copiii care au împlinit vârsta de şase ani până la data începerii anului şcolar. La solicitarea scrisă a părinţilor, au putut fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copiii care împlinesc vârsta de şase ani până la sfârşitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că autorităţile au întâmpinat foarte multe dificultăţi în amenajarea claselor pregătitoare, susţinând că după primul semestru se va face o evaluare în care va fi luată în considerare întoarcerea clasei zero la grădiniţă.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
De la ce tensiune în sus poți face AVC. Află valorile normale, dar și cele care te trimit de urgență la medic
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Orașul din România unde salariul mediu a sărit în aer. Cifrele sunt fantastice
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ajutor financiar înainte de Paște! Ce trebuie să știi dacă ai pensie sub 2.574 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul