O echipă de cercetători de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hong Kong au conceput ElectroChemical Eye – denumit EC-Eye – pentru a imita dimensiunea şi forma unui ochi biologic, dar cu un potenţial mult mai mare. Ochiul imită irisul uman şi retina prin intermediul unui obiectiv care focalizează lumina pe o matrice densă din nanofire sensibile la lumină. Informaţiile sunt apoi transmise prin cabluri, care acţionează precum cortexul vizual din creier, către un computer spre a fi procesate.
În timpul testelor, computerul a fost capabil să recunoască literele „E”, „I” şi „Y” când acestea au fost proiectate pe lentilă. Ochiul artificial ar putea fi conectat la un nerv optic pentru a transmite informaţii către un creier uman şi ar putea contribui la îmbunătăţirea ochilor pe bază de cameră video utilizaţi în prezent pe roboţi, au precizat cercetătorii.
„Ochii biologici sunt, probabil, cel mai important organ senzorial pentru majoritatea vieţuitoarelor de pe această planetă”, au scris cercetătorii într-o lucrare care descrie descoperirea.
Dispozitivul conceput are în prezent o rezoluţie redusă, fiecare dintre cele o sută de nanocabluri utilizate în construcţia sa reprezentând doar un pixel. Cu toate acestea, cercetătorii au notat că dezvoltarea ulterioară ar putea permite ochiului artificial să aibă o rezoluţie mai bună decât cea a ochilor umani.
Până la de zece ori mai multe nanocabluri decât fotoreceptori biologici ar putea fi folosite, permiţând astfel ochiului artificial să distingă între lumina vizibilă şi radiaţiile infraroşii.
Acest lucru ar permite unui utilizator uman al ochiului biomimetic să vadă obiecte mai mici şi la o distanţă mai mare, obţinând totodată capacităţi de vedere nocturnă.
O lucrare care detaliază acest studiu a fost publicată miercuri în jurnalul ştiinţific Nature.