Moment istoric: Sintagma „statul Palestina” a apărut în documentele oficiale

Autorităţile palestiniene au început să folosească sintagma "statul Palestina" în documentele oficiale, în urma ridicării statutului lor la ONU la sfârşitul lui noiembrie, a anunţat agenţia oficială Wafa.
Romania TV
07 ian. 2013, 07:42
Moment istoric: Sintagma

Duminică, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a ordonat începerea lucrărilor privind punerea în circulaţie a unor noi acte de identitate, permise de conducere şi şampile cu inscripţia „statul Palestina”, a anunţat Wafa.

El a ordonat, de asemenea, săptămâna trecută Ministerului de Externe şi ambasadelor din întreaga lume să înceapă să folosească acest termen în corespondenţa lor oficială.

Aceste decizii au fost luate în urma votului istoric din cadrul Adunării Generale a ONU, care le-a acordat palestinienilor, la 29 noiembrie 2012, statutul de „stat observator” în cadrul Naţiunilor Unite, în pofida criticilor Statelor Unite şi Israelului.

Potrivit declaraţiilor sale citat de Wafa, Abbas a anunţat că modificarea documentelor oficiale va permite consolidarea statului palestinian „pe teren şi înfiinţarea instituţiilor sale (…) şi a suveranităţii asupra teritoriului său”.

Ministerul israelian de Externe a refuzat să comenteze aceste noi măsuri.

Până în prezent, documentele oficiale emise de administraţia lui Abbas purtau sigiliul Autorităţii Palestiniene pe care o conduce.

Israelul a criticat demersul unilateral al palestinienilor la ONU, subliniind că înfiinţarea unui stat palestinian nu poate rezulta decât din negocieri bilaterale cu statul evreu.

Palestinienii apreciază că statutul lor la ONU le va consolida poziţia în negocierile cu Israelul şi că este vorba despre o completare pentru negocierile ulterioare.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Ingredientul banal care alungă șoarecii și șobolanii. Este nelipsit din bucătăriile românilor
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Un mare oraș din România se transformă total. Va fi de nerecunoscut
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Videoclipul tulburător cu Andrei Perneș, care s-a viralizat după moartea lui. Internauții au rămas fără cuvinte: „Parcă îți spui povestea...”
Cancan.ro
BREAKING | Soțul Georgianei Lobonț, condamnat la închisoare! Judecătorilor nu le-a venit să creadă ce aud! Ce infracțiune gravă a recunoscut că a comis
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Andrei Caramitru acuzat de incitare la violență printr-o postare pe Facebook
MediaFlux
Turul doi, ÎNAPOI? DECIZIA privind SOARTA alegerilor prezidențiale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar