Momente de groază pe calea ferată. Incendiu într-un TGV, în Franţa

Pasagerii unui tren de mare viteză care circula între Marsilia şi Madrid au trăit momente de spaimă. Locomotiva a luat foc în mers, din cauze necunoscute deocamdată. Şapte persoane au fost rănite, dar nu au avut nevoie de internare.
Romania TV
03 aug. 2015, 07:59
Momente de groază pe calea ferată. Incendiu într-un TGV, în Franţa

Cei 300 de pasageri aflaţi la bordul trenului de mare viteză au simţit la un moment dat miros de fum, după care au văzut flăcări. Ei povestesc îngroziţi clipele de coşmar prin care au trecut.

„Angajaţii Societăţii de Transport Feroviar franceze şi spaniole ne-a spus să nu deschidem uşile. Trenul se oprise. Oamenii au început să spargă geamurile cu ciocanele speciale. În cele din urmă au fost deschise uşile şi am putut să coborâm pe şine”, a povestit unul dintre pasagerii din tren.

Şapte oameni au fost răniţi uşor de cioburile care au zburat în toate părţile la spargerea geamurilor. 

În cele din urmă, oamenii au fost evacuaţi şi duşi într-un oraş aflat în apropiere, unde au aşteptat să fie preluaţi de autocare pentru a-şi continua călătoria. Traficul feroviar în zonă a fost întrerupt timp de câteva ore. Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care vedeta face paradă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Nicuşor Dan: Analiză post-electorală și apel pentru o președintă pro-europeană
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”