Un tren cu navetişti este blocat pe şine după ce locomotiva a lovit o cireadă de vaci şi a deraiat. Accidentul a avut loc în judeţul Cluj, în jurul orei 6.30. Potrivit CFR traficul ferofiar va fi reluat în aproximativ 90 de minute.
Din fericire, călătorii nu au fost răniţi şi au fost preluaţi de o altă garnitură.
„Locomotiva trenului Regio a deraiat de o osie între staţiile Stana şi Aghireş, după ce a lovit o cireadă de vaci. Locomotiva a fost avariată, iar călătorii au fost preluaţi de un alt tren şi duşi până în staţia Huedin. De acolo, o altă garnitură i-a preluat la ora 8.10 pentru a-i duce până la Cluj-Napoca”, a declarat purtătorul de cuvânt al CFR Infrastructură, Oana Brânzan.
Traficul feroviar nu a fost blocat în urma accidentului, trenurile care tranzitează zona fiind direcţionate pe celălalt fir.
Locomotiva avariată va fi repusă pe şine şi scoasă din circulaţie până la remedierea avariilor.