Saveta Bogdan a anunțat, pe Facebook, că fratele ei mai mic cu doi ani a încetat din viață. „Astăzi l-am condus pe ultimul său drum pământesc, pe fratele meu cu doi ani mai mic, pe MAXIM! Frățiorul meu drag, vei rămâne veșnic în sufletul meu și al fiicei mele! Dumnezeu sa îi așeze sufletul în Ceata Sfinților! Dumnezeu să îl odihnească în pace! CU SFINȚII ODIHNEȘTE HRISTOASE, SUFLETUL ADORMITULUI ROBULUI MAXIM!”, a scris Saveta Bogdan.
Saveta Bogdan și-a deschis sufletul în direct și a vorbit recent despre problemele grave de sănătate pe care le are fratele ei Maxim. Acesta se află într-o situație gravă, iar artista se simte copleșită de toate aceste probleme.
„El toată viaţa a muncit pe şantier. A fost şef de şantier, a avut funcţii destul de bune, a fost prin Germania şi prin Israel, peste tot. Un om tare, voinic cât un munte”, a povestit Saveta Bogdan despre fratele său.
Fratele cântăreței a avut o problemă gravă la ficat și a fost operat. „Mi-am cerut iertare, dacă l-am supărat vreodată cu ceva. Am vrut să îi duc un preot să îi fac o rugăciune, să fac ce trebuie că aşa sunt învăţată eu, dar a zis că nu vrea” a mai spus Saveta Bogdan.