Trupul neînsufleţit al poliţistului Bogdan Gigină fost depus la capelă, iar toţi foştii colegi, prietenii şi apropiaţii pot veni la căpătâiul său pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Bogdan Gigină a fost avansat post-mortem la gradul de subinspector. Accidentul teribil a avut loc în timp ce dirija traficul pentru coloana oficială a ministrului de Interne Gabriel Oprea.
Bogdan Gigină provenea dintr-o familie de poliţişti. Tatăl lui lucrează de mai bine de 40 de ani în slujba ţării, iar Bogdan şi-a dorit de mic să-i calce pe urme. Visul lui era să ajungă o somitate în domeniu, însă viaţa i-a fost curmată mult prea devreme.
„Suntem indurerati, sunt momente grele pentru noi. Suntem prieteni, imi pare rau… un om curajos, ii placea ceea ce face”, povesteşte cu ochii în lacrimi un fost coleg al poliţistului mort.
Bogdan se căsătorise anul trecut cu o tânără de 24 de ani cu care se iubea de mai mult timp, iar acum îşi doreau un copil.
Potrivit România TV, poliţistul se afla, marţi seară, în misiune alături de coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, pe bulevardul Ştirbei Vodă din Bucureşti. A pierdut, se pare, controlul motorului şi a rupt gardul ce împrejmuia groapa săpată în asfalt de muncitorii unei companii de gaze, care se pare că nu era corect semnalizată.
Surse judiciare spun că s-a început deja urmărirea penală pentru ucidere din culpă. Momentul accidentului a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă.