Momentul HALUCINANT în care o tânără cade sub un tren aflat în mişcare VIDEO

O tânără din Australia a fost la un pas să-şi piardă viaţa după ce a sărit într-un tren aflat în mişcare. Din cauza vitezei, fata a căzut pe şine şi doar printr-un miracol nu a fost decapitată. Momentul a fost filmat de camerele de supraveghere din zonă.
Alina Costache
01 feb. 2014, 11:18
Momentul HALUCINANT în care o tânără cade sub un tren aflat în mişcare VIDEO

Este greu de imaginat la ce s-a gândit o tânără din Australia în momentul în care a sărit de pe un peron într-un tren aflat în mişcare. „Îmi amintesc că, în acel moment, m-am gândit că ar trebui să mă lipesc cât mai mult de calea ferată. Simțeam în ceafă cum trece trenul”, a povestit fata după incident.

Martor la toată nebunia a fost prietenul fetei, aflat şi el pe peron. Când a văzut că a ajuns sub tren, băiatul şi-a pus mâinile în cap, convins că nu mai există nicio şansă de supravieţuire. Din fericire, fata a avut noroc cu carul şi s-a ales doar cu o gleznă luxată și cu câteva tăieturi.

„Mă vedea printre vagoane și mi-a spus că a crezut că sunt moartă. Și el, și cei de la spital, și angajații de la calea ferată s-au gândit că sigur am suferit leziuni cerebrale grave și că nu voi mai putea merge”, a mai spus tânăra.

Vezi şi: Un bărbat, îmbrăcat în PREOT şi cherchelit bine, ÎNJURĂ ŞI DANSEAZĂ într-un tren din gara Paşcani VIDEO

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Cine îl înlocuiește acum pe Călin Georgescu. A venit verdictul șoc: Va accepta!
Playtech.ro
De se ce strâmbă pisicile după ce miros ceva? Specialiștii au descifrat reacția adorabilă a felinelor
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Probleme grave la Volkswagen. Peste 170.000 de mașini, rechemate în service
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxe majorate pentru proprietarii de mașini vechi și noi. Decizia programată pe 2 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre salariul minim în România. „Este un mecanism de calcul european”
MediaFlux
Se dau vouchere de 20.000 de lei pentru români! Doar persoanele care au cu adevărat nevoie vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT