Prim-ministrul britanic Boris Johnson i-a omagiat pe trecătorii care au intervenit pentru a-l reţine pe atacatorul de pe Podul Londrei.
„Vreau să aduc un omagiu curajului extraordinar al acelor membri din public care au intervenit fizic pentru a proteja vieţile celorlalţi. Pentru mine, ei reprezintă ceea ce are ţara noastră mai bun şi le aduc mulţumiri în numele întregii noastre ţări’, a declarat premierul Marii Britanii.
Şi primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat ‘eroismul uluitor’ al londonezilor obişnuiţi care l-au dezarmat pe atacator. Imagini postate pe reţele sociale arată mai mulţi oameni care îl doborâseră pe bărbat la pământ, fiind ulterior îndepărtaţi de poliţişti, care l-au împuşcat pe agresor.
‘Ceea ce este remarcabil la imaginile pe care le-am văzut este eroismul uluitor al membrilor publicului care au alergat literalmente spre pericol fără a şti cu ce confruntă’, neavând de unde să ştie că dispozitivul exploziv era fals, a subliniat Khan. ‘Ei sunt cu adevărat cei mai buni dintre noi’, a adăugat primarul Londrei, în faţa reporterilor.