Momentul în care tavanul unei parcări se prăbușește sub greutatea zăpezii VIDEO

O furtună de zăpadă a produs pagube importante în Statele Unite, în apropiere de granița cu Canada. Viscolul din Dakota, Minnesota şi Wisconsin a obligat multe şcoli şi companii să se închidă.
Filip Stan
27 feb. 2023, 13:47
Momentul în care tavanul unei parcări se prăbușește sub greutatea zăpezii VIDEO

Statele Unite au fost lovite în ultimele zile de o furtună de zăpadă. În statele din nordul țării, la granița cu Canada, s-a depus strat consistent de zăpadă. Camerele de supraveghere amplasate într-o parcare din Wisconsin au surprins momentul în care acoperișul construcției se prăbușeste sub greutatea stratului de zăpadă.

Citește și: Oraşul Los Angeles, acoperit de ninsoare. La San Francisco a fost doborât un record de 132 de ani de temperatură minimă. Stare de urgenţă în Oregon

Începând de duminică seară și până miercuri, o serie de „furtuni moderate” se vor deplasa prin Los Angeles, cu maxime care vor atinge 13 grade Celsius, potrivit Serviciului Național de Meteorologie (NWS).

Stratul de zăpadă a ajuns la 205 centimetri în stațiunea Mountain High, aflată la 125 de kilometri de Los Angeles. Potrivit Serviciului Național de Meteorologie, a fost una dintre cele mai puternice furtuni de zăpadă din istoria măsurătorilor care a afectat sudul Californiei, zăpada depunându-se și la altitudini de 305 metri, inclusiv în suburbiile orașului Los Angeles, scrie CNN.

Specialiștii susțin că s-au înregistrat cele mai mari căderi de zăpadă din ultimii 30 de ani.

Și în timp ce în statele nordice e frig, sud-estul țării se confruntă cu un val timpuriu de căldură. Termometrele au indicat 29 de grade în Carolina de Nord și 31 de grade în statul Georgia.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
La ce oră trebuie să bei, de fapt, cafeaua. Doar atunci te vei bucura pe deplin de beneficiile ei
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
Playtech.ro
Cât e kilogramul de miel direct de la crescători, înainte de Paște 2025. Cu cât se vând direct la porțile fermierilor
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Se schimbă vârsta de pensionare. Lege nouă și pentru acești bugetari
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai INDECENTE vedete care au făcut gesturi provocatoare și aproape interzise în public! Antonia, Bianca Drăgușanu și Daniela Crudu au comis-o grav
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Președintele Ilie Bolojan a promulgat legea! Se întâmplă chiar în a treia săptămână din luna mai
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj