Monalisa Neagoe, propunerea PNL pentru funcţia de judecător al CCR

Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, miercuri, că liberalii au propus-o pentru poziţia de judecător al Curţii Constituţionale, în locul lui Toni Greblă, pe Monalisa Neagoe, care este în prezent membru al CSM.
Iulian Tudor
11 feb. 2015, 12:13
Monalisa Neagoe, propunerea PNL pentru funcţia de judecător al CCR

Am propus o persoană care nu este afiliată în niciun fel unui partid politic, pe doamna judecător Monalisa Neagoe, fost preşedinte al Tribunalului Bucureşti timp de două mandate şi actual membru al CSM. Ne-am ţinut promisiunea şi am făcut o propunere care arată respect pentru elite, iar din CV-ul domniei sale se poate constata faptul că nu există motive pentru care doamna Neagoe să nu devină judecător al Curţii Constituţionale. În acest sens, aşteptăm toată susţinerea pentru propunerea noastră din partea colegilor din Senat„, a declarat co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, potrivit Mediafax.

Pentru funcţia de judecător al CCR, PSD a propus-o pe Simona Maya Teodoroiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei din mai 2012, cu excepţia perioadei ianuarie – aprilie 2013, când a ocupat poziţia de secretar de stat la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) din cadrul Guvernului.

Candidaţii pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale rămasă vacantă după demisia lui Toni Greblă vor fi audiaţi miercuri de Comisia juridică.

DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Planta puțin cultivată la noi în țară cu care un fermier român a făcut un profit frumos. E rezistentă și nu necesită costuri mari pentru a o îngriji
Capital.ro
Se modifică CNP-ul. Anunț pentru românii cu buletin. Cine schimbă actul de identitate
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Escrocherie periculoasă. Ți se fură datele de pe card
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Bucurie maximă pentru Călin Georgescu. Anunțul care-l împinge pe locul 1: Majoritate absolută
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Profesoară din Târgu Mureș condamnată pentru fraudă la examenul de bacalaureat
MediaFlux
CAZARE, transport și ASIGURARE pentru cei din DIASPORĂ. Ministerul Muncii AJUTĂ ROMÂNII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România