Moneda euro SE PRĂBUŞEŞTE în raport cu dolarul. Se află la cel mai SCĂZUT nivel, după 2005

Euro s-a depreciat, joi, pentru a cincea zi consecutiv, faţă de dolar, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii nouă ani, iar investitorii estimează că Banca Central Europeană va adopta măsuri de relaxare cantitativă (QE).
Filip Stan
08 ian. 2015, 18:55
Moneda euro SE PRĂBUŞEŞTE în raport cu dolarul. Se află la cel mai SCĂZUT nivel, după 2005

Euro a scăzut la 1,17625 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din decembrie 2005, şi s-a apropiat periculos de cotaţia de 1,1747 dolari, la care se tranzacţiona când a fost lansată moneda euro, în urmă cu 16 ani.

Declinul vine după ce datele privind comenzile industriale noi în Germania au indicat un declin de 2,4% în noiembrie, iar rata anuală a inflaţiei în zona euro a continuat să scadă în luna decembrie 2014, că urmare a reducerii preţurilor la energie, ajungând la minus 0,2%, de la nivelul de 0,3% înregistrat în luna noiembrie.

Această este prima scădere a inflaţiei în teritoriul negativ înregistrată de zona euro după luna octombrie 2009. Dacă această tendinţa se va prelungi, zona euro va intră într-o perioada de deflaţie.

Investitorii cred că datele privind inflaţia vor spori şansele că BCE să adopte măsuri de relaxare cantitativă la reuniunea de politică monetară din 22 ianuarie„, a apreciat economistul şef al ADM ISI, Stephen Lewis.

Citeşte şi Comisia Europeană: Grecia nu poate ieşi din zona euro

Economia zonei euro a înregistrat, în trimestrul patru 2014, cea mai slabă performanţă din ultimul an pe măsură ce scăderea preţurilor nu a reuşit să stimuleze activitatea economică, ceea ce pune noi presiuni asupra Băncii Central Europene să introducă noi stimulente, arată datele privind indicele compozit Purchasing Managers Index (PMI) publicate marţi de compania britanică de analize financiare Markit.

Potrivit sondajului Composite Purchasing Managers Index (PMI), realizat de Markit, indicele care evaluează activitatea din industrie şi servicii a crescut în luna decembrie 2014 până la 51,4 puncte, de la 51,1 puncte în luna noiembrie. Chiar dacă este vorba de o cifra peste nivelul de 50 de puncte, care indică o expansiune a economiei, datele pentru luna decembrie sunt sub aşteptări, ceea ce sugerează că atât cererea cât şi creşterea în zona euro continuă să fie slabe. Markit susţine că economia zonei euro a înregistrat un avans de doar 0,1% în trimestrul patru 2014, cea mai slabă performanţă din ultimul an.

Pentru zona euro, 2014 va fi anul în care recesiunea a fost evitată la limita, însă datele slabe sugerează că nu există nicio garanţie că în 2015 nu vom asista la o revenire a recesiunii„, a declarat Chris Williamson, economist şef la Markit. „Nivelul slab al indicelui PMI din decembrie se va adaugă cererilor pentru stimulente mai agresive din partea BCE„, a adăugat Chris Williamson.

DailyBusiness
Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o noapte în casa lui Tudor Chirilă din Viscri
Spynews
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Bzi.ro
Andreea Bălan a atras toate privirile în Australia! Ședință foto incendiară făcută de blondină
Fanatik.ro
Stațiunea din România adorată de tineri care se pregătește să renască. Va trece printr-o transformare radicală, iar plaja va fi mai mare
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferii care conduc mașini pe benzină și motorină. Toți proprietarii auto sunt vizați
Playtech.ro
Cum arată acum comisarul Corrado Cattani în „Caracatița”. Michele Placido, de nerecunoscut
DailyBusiness
Explozie a prețurilor la energie. Facturile vor crește dramatic după expirarea plafonării. Trei scenarii posibile!
Adevarul
Cum au fost îmbătați și jefuiți turiști britanici, germani și americani de angajați din cluburi din Centrul Vechi al Capitalei
wowbiz.ro
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Spynews
Kate Middleton împlinește astăzi, 9 ianuarie, 43 de ani. Unde își va petrece prințesa de Wales ziua de naștere
Spynews
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Evz.ro
Cutremur în tenisul mondial. Djokovici a fost otrăvit
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Mesajul cutremurător lăsat de tânărul din Tulcea, care și-a pus capăt zilelor la vârsta de doar 18 ani! Ce l-a determinat să recurgă la gestul extrem
Cancan.ro
Doliu în lumea fotbalului românesc! A murit Marius Ciugarin
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie oficială pentru Călin Georgescu. Anunțul a venit direct de la Jandarmerie
StirileBZI
Românii care primesc garantat până la 4.000 de euro pe lună! Care e cel mai căutat domeniu
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare: "Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă"
substantial.ro
Proteste masive la Viena împotriva unui eventual guvern de extremă dreapta
MediaFlux
Se trimit NOI DECIZII de RECALCULARE a PENSIILOR. Anunț de Casa de Pensii: Un MILION de pensionari le PRIMESC în IANUARIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor unde viața este cea mai scumpă