Monica Anisie a decis. Peste 7.000 de teze de doctorat vor fi făcute publice. „A venit momentul”

Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a declarat faptul că peste 7.000 de teze de doctorat vor fi făcute publice. De asemenea, şcolile doctorale vor fi analizate de evaluatori externi.
Romania TV
12 feb. 2020, 12:43
Monica Anisie a decis. Peste 7.000 de teze de doctorat vor fi făcute publice.

„La acest moment, sunt 55 de instituții organizatoare de studii universitare de doctorat, patru sunt instituții particulare, una este Academia Română. Sunt 214 școli doctorale și trebuie să va spun că sunt peste 400 de domenii de doctorat în România, la acest moment. Iar în ceea ce privește numărul de programe de studii, sunt peste 21.000 de programe, dar trebuie să fac precizarea aici că fiecare student reprezintă un program de doctorat, deci avem peste 21.000. Legea Educației Naționale prevede foarte clar că aceste teze de doctorat sunt publice, că atare, trebuie să pun în aplicare, iată a venit cred momentul, să punem în aplicare și această prevedere a legii.” , a declarat ministrul Educaţiei la Realitatea Plus.

Citeşte şi: Alertă în şcoli. Peste 100 de unităţi de învăţământ au fost închise din cauza gripei

De asemenea, Monica Anisie a solicitat unităţii executive de la nivel ministerului, UEFISCDI, faptul că este momentul ca tezele de doctorat să fie făcute publice. 

„Avem în format electronic, la acest moment, în cadrul registrului, peste 7.000 de teze de doctorat, pe care, în curând, Ministerul Educației le va pune în mod transparent și le vom face publice. 7.000 de teze vor fi la dispoziția publicului”, a spus Monica Anisie. 

Ministrul a precizat faptul că, în curând, metodologia evaluării școlilor doctorale va fi publicată în Monitorul Oficial. Din anul 2011, legea prevede evaluarea şcolior doctorale.

Citeşte şi:Legea educaţiei se modifică. Proiectul care scade numărul elevilor dintr-o clasă a fost adoptat de Senat

„Cred că va fi și Metodologia publicată, în curând, în Monitorul Oficial. Ministerul Educației a transmis către Monitor această metodologie și această metodologie vine cu schimbări, adică am dat termene clare, precise, să se facă evaluarea școlilor doctorale. Trebuie să conferim încredere și să facem până la urmă această evaluare a școlilor doctorale, ce nu s-a făcut până acum. Din 2011, legea prevede această evaluare a școlilor doctorale și iată că suntem în 2020 și nu s-a făcut sau nu s-a vrut să se facă. Acum, în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial trebuie să înceapă să se facă această evaluare de către ARACIS”, a mai spus sursa citată.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI