MONICA MACOVEI a decis să îşi facă PARTID: Am văzut cine suntem şi câţi suntem

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Monica Macovei a anunţat, marţi, că îşi va face partid. Într-o postare pe contul de Facebook, Macovei, care a obţinut în primul tur al alegerilor prezidenţiale 4,44% din voturi, spune că va da curs solicitării susţinătorilor privind "organizarea într-o nouă construcţie".
Iulian Tudor
04 nov. 2014, 14:46
MONICA MACOVEI a decis să îşi facă PARTID: Am văzut cine suntem şi câţi suntem

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Am mers împreună în această campanie și am arătat că putem fi o forță de schimbare. Vă mulțumesc. Vreau să facem împreună pasul următor, pentru că transformarea României ține de noi.  Dau curs solicitării voastre să ne organizăm într-o nouă construcție. Împărțim împreună aceleași valori – dreptate, justiție, demnitate, integritate -, iar acestea vor fi baza noii construcții.  Tot entuziasmul din campania electorală și din ziua alegerilor trebuie organizat. Am văzut cine suntem și câți suntem. Vedem și cât de repede ne putem multiplica numărul. Suntem aproape jumătate de milion astăzi, peste un an putem fi de două ori mai mulți”, scrie Monica Macovei.

Europarlamentarul spune că programul există: „Este Decalogul politic în jurul căruia ne-am adunat în campania electorală și pe care îl putem îmbunătăți și extinde.”

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. BEC: Victor Ponta – 40,44%, Klaus Iohannis – 30,37 % VIDEO

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Trebuie să ajungem cu programul nostru la fiecăre cetățean, trebuie să avem, la început, structuri în fiecare oraș, după care în fiecare cătun al României. Trebuie să continuăm să rostogolim bulgărele de zăpadă care s-a format și, până în 2016, putem demonstra că suntem cu adevărat o forță.  Împreună cu echipa care s-a format în jurul nostru, lucrăm la noua construcție care să schimbe fața României în 2016″, susţine Macovei.

Fostul ministru al Justiţiei comentează şi rezultatul obţinut îm primul tur, explicând că numărul de voturi de duminică „ar fi dat circa 20 de deputați și circa 10 senatori la alegerile parlamentare din 2012”.

„Știu că au fost și dezamăgiri pentru că exit-poll-urile din cursul zilei de duminică arătau un scor mai mare decât cel comunicat la acest moment de BEC. Aș vrea să vă gândiți la un singur lucru: numărul de voturi pe care l-am avut împreună duminică ar fi dat circa 20 de deputați și circa 10 senatori la alegerile parlamentare din 2012. Rămânem împreună, noi suntem România oamenilor!”, mai scrie Macovei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte