„Opriţi modificările la codurile penale! Altfel, ne scoateţi din UE! Românii trebuie să mai îndure o ruşine din cauza lui Dragnea. România este avertizată de Comisia Europeană pentru nerespectarea angajamentelor asumate la aderare, în 2007. Comisia face apel la Parlamentul României să regândească acţiunile propuse, respectiv modificările la legile justiţiei şi la codurile penale. (…) Aici ne-au adus Dragnea&Tăriceanu, cu sprijinul UDMR şi gaşca lor pro-corupţie şi împotriva justiţiei. Oricât ar încerca PSD&ALDE şi posturile tv ale mogulilor penali să ascundă realitatea, aceasta se vede foarte clar la Bruxelles. PSD&ALDE&UDMR pun în pericol situaţia României în Uniune”, afirmă Macovei, într-un comunicat.
Europarlamentarul aminteşte că pe 29 ianuarie se votează în Comisia LIBE declanşarea procedurii prevăzute de art. 7 din Tratatul Uniunii Europene împotriva Poloniei.
„Dragnea, Tăriceanu&comp. vor să ne aducă aici? Să pierdem, ca ţară membră a UE, dreptul de vot la masa guvernelor şi preşedinţilor UE? Românii nu vor”, susţine Macovei.
Comisia Europeană a transmis miercuri că este îngrijorată în legătură cu evoluţiile recente din România şi cere Parlamentului de la Bucureşti să reconsidere modificările din justiţie.
„Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficace corupţia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene”, se arată într-o declaraţie comună a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi a prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans, publicată pe site-ul CE.