„Senatorii și deputații și-au mărit pensiile fără să merite. Clasa politică actuală este unită atunci când își apără propriile interese. Parlamentarii din jurul lui Ponta au votat să aibă pensii speciale și mai mari, doar pentru că au fost o perioadă în Parlament. Zelul creșterii pensiilor parlamentarilor era demn de o cauză mai nobilă. Cum ar fi fost ca această uniune de voturi să fi existat la ridicarea imunității lui Șova sau la ridicarea imunității lui Ponta?”, afirmă Monica Macovei pe pagina sa de Facebook.
Europarlamentarul remarcă faptul că președintele PSD, premierul Victor Ponta, nu a fost prezent la acest vot. „Și, ca de obicei, când se atacă instituții, se nenorocește Codul penal sau se creează privilegii în Parlament, Ponta nu este în țară. Credeți că nu știa ce se întâmplă? Ponta, nu ne mai minți! Vei da socoteală, chiar dacă ai fugit ca în ‘marțea neagră’ din 2013”, mai afirmă europarlamentarul.
Parlamentarii au votat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile speciale pentru deputaţi şi senatori. În acest sens, s-au înregistrat peste 303 de voturi pentru, 124 împotrivă şi două abţineri. Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.