Monica Niculescu a câştigat cu 6-4, 6-2 meciul jucat împotriva americancei Varvara Lepchenko, la capătul a 90 de minute de joc. Cu excepţia începutului de meci, când şi-a pierdut serviciul, Monica a avut o evoluţie ireproşabilă. A fost al patrulea meci consecutiv câştigat de Monica Niculescu în faţa Varvarei Lepchenko, jucătoare care se află clasată 20 de locuri mai sus în ierarhia WTA. Următoarea adversară a Monicăi Niculescu va fi belgianca Elise Mertens.
Niculescu şi Mertens au jucat şi în 2017 finala la Hobart, meciul fiind câştigat de jucătoarea din Belgia, care conduce cu 2-0 la întâlnirile directe.
Mihaela Buzărnescu se află şi în sferturi la Hobart, ea urmând să joace joi împotriva americancei Allison Riske, numărul 89 mondial. Cele două jucătoare se vor întâlni în premieră în circuitul WTA.