Prorogarea termenului a fost necesară întrucât este nevoie de timp suplimentar pentru recepția tuturor modulelor, elaborarea și aprobarea ordinului privind testarea sistemului (SUMAL) și încheierea de convenții cu administratorii de fond forestier și testarea efectivă a sistemului, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Reglementările referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare al acestora și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund au fost stabilite prin HG 1004/2016, iar termenul inițial pentru intrarea lor în vigoare a fost 21 aprilie 2017.
Sistemul SUMAL permite transparentizarea circuitului pe care îl parcurge lemnul din momentul marcării până la destinatar. Astfel, ocoalele silvice vor avea posibilitatea să vadă, în timp real, toate transporturile de materiale lemnoase care se fac de pe teritoriul administrat de ele. De asemenea, operatorii economici care dețin depozite de materiale lemnoase vor putea utiliza toate informațiile introduse în SUMAL pentru raportări interne. Va fi eliminata posibilitatea transporturilor multiple cu același act de proveniență, dar și crearea de stocuri false de lemn în depozite.