MONSTRU, în scaun cu rotile, condamnat la 24 ani de închisoare după ce şi-a incendiat vecinul

Un bărbat imobilizat într-un scaun cu rotile, din municipiul Bârlad, a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la 24 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, după ce şi-a incendiat vecinul pe motiv că i-ar fi furat 20 de lei.
Romania TV
20 iul. 2012, 18:00
MONSTRU, în scaun cu rotile, condamnat la 24 ani de închisoare după ce şi-a incendiat vecinul

Magistraţii Tribunalului Vaslui au pronunţat una dintre cele mai mari pedepse din istoria acestei instituţii, după ce au condamnat la 24 de ani de închisoare un bărbat infirm, în vârstă de 54 de ani, care în noiembrie 2011 şi-a stropit un vecin cu diluant, după care i-a dat foc. Bărbatul incendiat a suferit arsuri grave pe toată suprafaţa corpului, iar după câteva zile a murit la un spital din Capitală.

Neculai Crăiţă, imobilizat de mai mulţi ani într-un scaun cu rotile, şi-a incendiat vecinul, Costel Buzamăt, după ce, pe fondul consumului de alcool, a crezut că acesta i-ar fi furat 20 de lei. Anchetatorii spun că, de fapt, bărbatul îi dăduse respectiva sumă de bani surorii lui, la care avea o datorie mai veche.

Între cei doi a izbucnit un scandal, iar bărbatul aflat în scaunul cu rotile a luat o sticlă cu diluant, aflată lângă o cutie cu vopsea, l-a stropit pe vecinul său, după care i-a dat foc la haine cu o brichetă. Bărbatul incendiat a ieşit din casă, nepoata incendiatorului reuşind să-l stingă cu o găleată cu apă. Victima a ajuns până la domiciliul său, rudele solicitând intervenţia ambulanţei la 112. Ulterior, bărbatul a ajuns cu un elicopter la Spitalul de Arşi din Bucureşti, unde a murit.

Pe lângă cei 24 de ani de închisoare, Necuai Crăiţă va trebui să plătească daune morale de 100.000 lei fiului victimei şi 5.000 de lei despăgubiri civile soţiei lui Costel Buzamăt. În plus, bărbatul va trebui să achite şi 20.000 de lei cheltuieli judiciare către stat şi aproape 14.000 lei Spitalul de Arşi din Bucureşti, unitate în care Costel Buzamăt a ajuns pentru a primi îngrijiri medicale.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești ciudate de la ANM. Cum va fi vremea marți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster