Monumentul „Aripi” din Piaţa Presei, coşmarul angajaţilor de la spaţii verzi. Cum trebuie să tundă iarba VIDEO

Monumentul "Aripi", amplasat în Piaţa Presei Libere din Capitală, poate reprezenta coşmarul angajaţilor de la spaţii verzi. Şi asta din cauză că tunderea gazonului se dovedeşte a fi o misiune aproape imposibilă, soclul monumentului fiind destul de abrupt. Astfel, maşinile de tuns iarba trebuie ţinute cu frânghii pentru a nu fi scăpate de sub control de angajaţii Administraţiei şi Domeniului Public (ADP). 
Cristina Macuc
01 iul. 2016, 06:44
Monumentul

Monumentul „Aripi”, dedicat luptătorilor din rezistenţa anticomunistă, a fost inaugurat pe 30 mai 2016, la aproape jumătate de an de la instalarea în Piaţa Presei Libere, după ce au fost făcute şi lucrările de amenajare a spaţiilor verzi. 

Astfel, soclul pe care este amplasat monumentul a fost înierbat, fiind plantat gazon pe aproape toată suprafaţa. Numai că, din cauza planului înclinat, tunderea ierbii se dovedeşte a fi o adevărată aventură pentru angajaţii de la ADP. 

Practic, muncitorii se ţin cu frânghii pentru a nu scăpa de sub control maşina de tuns iarba, iar când trebuie să o mişte din loc împing mai mulţi angajaţi în acelaşi timp, iar alţii trag de celălalt capăt al funiei.

„Hai, hai, hai…trage, trage…ţine bine….vezi să nu îi dai drumul acum”, se încurajau vineri dimineaţă angajaţii ADP responsabili de amenajarea spaţiului verde de la monumentul „Aripi”. 

Monumentul „Aripi” are 100 de tone şi 20 de metri înălţime

Monumentul „Aripi” din Piața Presei Libere, dedicat luptătorilor din rezistența anticomunistă 1945 — 1989 din România și Basarabia, a fost inaugurat în urmă cu o lună, în prezența unor personalități din țară și din străinătate, la ceremonie fiind prezent inclusiv preşedintele Klaus Iohannis. 

Klaus Iohannis, la inaugurarea monumentului „Aripi”: Sunt îngrijorat de blocarea investigării crimelor comunismului

Președintele Klaus Iohannis a participat la inaugurarea monumentului „Aripi”, de la Piaţa Presei Libere şi s-a arătat îngrijorat față de blocarea investigațiilor în privința crimelor comunismului și a solicitat factorilor de decizie să ia măsuri în acest sens. Detalii, aici. 

Conform unui comunicat al Guvernului, la dezvelirea și sfințirea monumentului au fost invitați reprezentanți ai Comitetului de Conducere al INTER-ASSO, organizație internațională ce reprezintă foștii deținuți politici din Albania, Bosnia, Herțegovina, Cehia, Croația, Estonia, Germania, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Slovacia și Slovenia.

Alături de aceştia, au fost prezenţi Răzvan Sava, fostul primar interimar al Capitalei, Emil Constantinescu, fost preşedinte al României în perioada 1996-2000, Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, membri ai Corpului Diplomatic, academicieni, artişti şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Instalarea monumentului „Aripi” din Piaţa Presei Libere a început anul trecut, în decembrie 2015 fiind instalată şi cea de-a treia aripă a operei de artă, ridicată în Piaţa Presei Libere din Bucureşti chiar pe locul fostei statui a lui Vladimir Ilici Lenin.

Monumentul „Aripi”, dedicat luptei anticomuniste, are o greutate de peste 100 de tone şi are o înălţime de peste 20 de metri. Acesta a fost creat de sculptorul Mihai Buculei, având forma a trei aripi, realizate din oţel inoxidabil importat din Germania. Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud, şi-a dorit ca impresia lăsată de acest monument să fie aceea că ariplile se desprind de pământ.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cât costă o vacanță în Grecia la finalul primăverii. Prețurile sunt mai mici, iar temperaturile numai bune pentru baie
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster