Povestea cutremurătoare a Mormântului Ostașului Necunoscut. Vorbele legendare ale unui orfan de 12 ani care au decis istoria: „Acesta este trupul tatălui meu”

Mormântul Ostașului Necunoscut, din parcul Carol din Capitală, ascunde o poveste extrem de impresionantă și tragică în același timp. Trupul ostașului necunoscut a fost ales de un băiat de 12 ani, orfan de război, pe nume Amilcar C. Săndulescu.

România a decis în 1923 ca pentru alegerea eroului necunosut să fie dezgropați 10 soldați care și-au dat viața pe câmpurile de luptă, din timpulP rimului Război Mondial. Eroii au fost deshumați din zonele unde au avut loc cele mai crunte bătălii, Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Tg.Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal şi Basarabia.

Cei 10 soldați necunoscuți care au murit pentru a-și apăra țara, au avut parte de o ceremonie demnă de sacrificiul lor. La data de 13 mai 1923, osemintele le-au au fost așezate în sicrie din stejar, căptuşite cu tablă de zinc și depuse la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, de la Mărăşeşti.

Amilcar C. Săndulescu, elevul orfan, în vârstă de 12 ani, la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza” din Craiova, a fost desemnat să aleagă sicriul cu trupul Ostașului Necunoscut.

Băiatul se născuse în satul Mădulari de Beica, judeţul Vâlcea, într-o familie de învățători și era cel mai mic dintre cei trei copii ai soților Săndulescu. Mama lui Amilcar murise pe când el avea doar 5 ani, iar tatăl fusese ucis pe câmpul de luptă.

Amilcar Săndulescu la 12 ani și o mărturisire cât o viață de om: „Un mare fior mi-a străbătut tot sufletul şi mi-au venit pe buze cuvintele”

Băiatul, care și-a pierdut părinții pe frontul de luptă, a impresionat pe cei prezenți la evenimentul alegerii Ostașului Necunoscut, prin solemnitatea sufletului său de copil, care înțelegea și interioriza profund tragedia războiului. Elevul de 12 ani se afla în prezența autorităților și era înconjurat de 10 sicrie cu trupurile soldaților căzuți. Copilul cu ochii mari și chip melancolic, întocmai ființelor trecute prea timpuriu și nedrept prin tragedie, îngenunchează în dreptul celui de-al patrulea sicriu și rostește cuvintele legendare: „Acesta este tatăl meu!”.

Amilcar a însemnat emoţiile acelei zile de 14 mai 1923 într-un jurnal, descoperit în arhiva Liceului Militar, de Valeria Balescu, specialist al Muzeului Militar Naţional.

,,În sfârsit, sosi şi ora trei, ora divină, când trebuia ca eu să aleg pe acela ce odinioară s-a jertfit pentru scumpa lui patrie. Când am ajuns la biserică stăteam ca pe ghimpi, abia aşteptam momentul când să intru, să văd cele zece sicrie. Când intru în biserică, văzui biserica veche, care cu mult mai înainte îndurase atâtea şi atâtea gloanţe care o ciuruiseră. Înăuntru erau înşirate, pe două rânduri, osemintele acelor zece eroi care se jertfiseră pentru întregirea neamului. Ce mulţime mai era! Prin mulţimea aceea aşa de mare era şi un copil orfan, îmbrăcat jerpelit, aşteptând momentul alegerii, ca să vadă şi el unde să arunce flori, ca şi cum ar fi aruncat pe tatăl său”.

Amilcar a mărturisit apoi, ce a simțit în sufletul său, la momentul alegerii sicriului cu Ostașul Necunoscut.

„Eu m-am dus înaintea celor zece sicrie, tremurând, şi, emoţionându-mă, stăteam la îndoială, neştiind pe care să pun mâna. Dar deodată m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conştiinţă, am pus mana pe el. În momentul acela un mare fior mi-a străbătut tot sufletul şi mi-au venit pe buze cuvintele – acesta este tatăl meu”. mărturisea copilul.

Astfel copilul Amilcar C. Săndulescu și-a adus contribuția la istoria României și a hotărât ca soldatul din sicriul cu numărul patru să devină Ostașul Necunoscut, o denumire simbolică prin care sunt celebrați eroii căzuți pe câmpurile de bătălie din timpul Primului Război Mondial.

Mormântul Ostașului Necunoscut și sfârșitul copilului cu privire melancolică care și-a presimțit moartea

Cortegiul funerar al Ostașului Necunoscut a fost dus la Bucureşti, cu trenul. Băiatul orfan de 12 ani a călătorit alături de familia regală, Regele Ferdinand, Regina Maria şi prinţul Carol.

Ca mulțumire pentru gestul său, Amilcar a primit în dar, o excursie la Techirghiol, alături de alți copii. Un cadou fatal, căci la doar trei luni după ceremonia în care îl alesese pe „Ostaşul Necunoscut al Marii Românii”, băiatul de numai 12 ani urma să piară înghițit de valurile mării.

Martorii vremii au povestit că în acea zi marea era foarte agitată și nimeni nu avea voie să intre în apă. Copilul stătea pe plajă și privea îngândurat marea. Brusc s-a ridicat și a mers aproape de mal, ca să se spele pe picioare. Un singur val puternic a fost îndejuns, încât să doboare trupușorul plăpând al copilului Amilcar, un al doilea val l-a tras cu totul în apă, iar băiatul a murit înecat.

Colegul băiatului, Ianciu unul dintre martorii neputincioși la moartea lui Amilcar, povestise la vremea aceea cum copilul prins în valurile mării s-a zbătut până la ultima fărâmă de viață.

,,De patru ori a văzut capul lui Amilcar ieşind deasupra apei, departe, cu mâinile ridicate, ca şi cum ar fi implorat cerului scăparea. Apoi nu l-a mai văzut’’.

Amilcar se pare că își prevestise sfârșitul, deoarece în ziua tragicului accident, el mărturisise unui coleg că, în noaptea precedentă, visase un cal negru și mare care-l înghițea. Cu o zi în urmă, Amilcar se îngropase cu totul în nisip și doar capul și-l lăsase afară, apoi şi-a pus alături o cruce, pe care o făcuse din trestie și a scris pe nisip: „Aici odihneşte Amilcar Săndulescu, Fiul Eroului Necunoscut”.

Mormântul Ostașului Necunoscut și un destin împlinit până la capăt: „Amilcar și-a reîntâlnit tatăl”

Despre moartea lui Amilcar C. Săndulescu, băiatul orfan de 12 ani, care îl desemnase pe Ostașul Necunoscut, ziarele de la vremea respectivă au scris: „Amilcar și-a reîntâlnit tatăl”.

La înmormântarea copilului, un dascăl a concluzionat, în esență, menirea destinului lui Amilcar, o soartă care transcende timpul și al cărei scop măreț a fost împlinit în doar 12 ani de viață.

„Tu ai încetat să mai fii al familiei, al şcolii, tu ai devenit Fiul Eroului Necunoscut, tu ai devenit copilul suferinţelor şi umilirilor, speranţa şi chezăşia zilei de mâine a Neamului”.