Aproximativ 1,16 milioane de civili au fost duși în Rusia de când a început invazia Ucrainei la sfârșitul lunii februarie, a transmis sâmbătă Ministerul Apărării de la Moscova. În această cifră sunt incluși 205.000 de copii.
Doar de vineri, 18.580 de persoane, inclusiv 1.840 de copii, au tranzitat din Ucraina în Rusia, a declarat generalul colonel Mihail Mizinţev, notează dpa, citată de Agerpres.
Rusia spune că aduce oamenii pe teritoriul său pentru a-i salva de luptele care au loc în estul Ucrainei între grupurile etnicilor ruşi pro-Kremlin şi guvernul central de la Kiev.
Kievul susţine că Moscova duce oamenii în Rusia împotriva voinţei lor şi nu le permite să revină pe teritoriul controlat de autorităţile ucrainene.