Cu acest prilej, în lăcaşurile ortodoxe din toată țara se oficiază slujbe speciale de pomenire pentru rudele trecute la viaţa veşnică de-a lungul timpului, pentru moşii şi strămoşii noştri. În tradiția populară, praznicul închinat celor adormiţi în dreapta credinţă este cunoscut sub numele de Moşii de toamnă. În același timp, cu apelativul de moşi sunt numiţi atât morţii, cât și sărbătorile orânduite pentru cei adormiți de Biserica Ortodoxă.
În toate lăcaşurile ortodoxe, după Sfânta Liturghie, se oficiază slujba parastasului. Pentru acest ritual creștin, credincioşii aduc la biserică daruri de milostenie pentru sufletele celor adormiţi din neamul lor, cum ar fi: colivă, vin, colaci, lumânări şi tămâie. Totodată, creştinii aduc spre slujire şi daruri de mâncare, băutură şi chiar haine sau obiecte preferate de cei adormiţi, iar aceste jertfe aduse pentru a fi sfințite însoțesc rugăciunea rostită de preoții slujitori.
Sfinţii părinţi spun că este foarte important pentru cei adormiţi să-i pomenim la Sfânta Liturghie. După această slujbă, ofrandele aduse la biserică pentru slujba de pomenire, trebuie să fie împărţite oamenilor nevoiaşi.
În ziua de Moși, rugăciunile și parastasele credincioşilor pentru rudele trecute la viața veșnică reprezintă ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor adormiți să fie ajutaţi înainte de a participa la Judecata de Apoi.
Sfânta Scriptură spune că după moarte urmează Judecata particulară, iar omul se împărtăşeşte cu fericire sau cu suferinţă. Aceste stări sufleteşti sunt datorate modului în care cel care a vieţuit pe pământ a fost unit cu Dumnezeu sau despărţit de El.
Trăirile de fericire sau de suferință după moarte durează până la Judecata Universală ( de Apoi). Există credința că la slujbele de pomenire, ortodocşii se roagă pentru sufletul rudei adormite, pentru ca acesta să ajungă la Judecata Universală într-o stare mai bună decât atunci când s-a despărţit de trup.
La Judecata Universală se stabilesc hotărârile finale referitoare la starea de fericire sau de suferinţă a celui judecat de Hristos, dacă cel trecut la viața veşnică va rămâne în rai sau în iad.
La praznicul Moşilor de toamnă cinstim memoria rudelor şi prietenilor plecaţi dintre noi la viaţa veşnică. De aceea, la acest praznic, rugăciunile însoțesc faptele de milostenie ale credincioșilor, veniţi în biserici să-i pomenească pe cei trecuţi la Domnul.
Credincioşii îşi pomenesc rudele adormite în prima sâmbătă a lunii noiembrie, iar pentru Biserica Ortodoxă ziua de sâmbărtă în care se face prăznuirea celor adormiți are o semnificaţie aparte. Sfintele Scripturi spun că sâmbăta este ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, dar sâmbăta este şi ziua care precede ziua Învierii, numită şi Prima zi a noii creaţii sau ziua veşniciei.
În ziua Moşilor de toamnă, clopotele bat în parohiile din toată țara chemându-i pe credincioşi la slujba de pomenire rudelor plecate în eternitate. La Moșii de toamnă credincioșii păstrează momente de reculegere la mormintele celor dragi. Cu acest prilej, în cimitire, credincioșii aprind lumânări, rostesc rugăciuni împreună cu preoţii și împodobesc mormintele cu flori. Tâmâia arde din belșug în timpul ritualului din cimitir, iar aceasta simbolizează încrederea noastră în viața veșnică. După aceste ritualuri, se împart săracilor pachete cu alimente. Toate aceste ofrande sunt dăruite pentru mântuirea sufletui celui adormit.
În biserică, slujba începe cu Sfânta Liturghie şi continuă cu Parastasul, o slujbă specială, în care coliva simbolizează sufletul mortului simbolizat prin colivă.
Credinciosul duce la altar un pomelnic în care este scris numele de botez al celui adormit, însoţit de o prescure şi de o lumânare, iar aceasta simbolizează darul credinciosului către Hristos.
În timpul slujbei de pomenire, preotul rostește numele celor adormiți, iar pomenirea lor se îndreptată spre Hristos, Cel care îi pomeneşte în faţa Tatălui.
Coliva şi vinul sunt principalele ofrande pe care le aduce orice creştin la slujba de pomenire. Coliva este expresia credinţei noastre în nemurire şi înviere şi se preparată din boabe de grâu, numite de Domnul simboluri ale Învierii trupurilor. Grâul fiert, îndulcit cu miere, este chiar trupul celui trecut la viaţa veşnică. La parastas, coliva suntem noi toţi, uniţi în aceeaşi credinţă în Dumnezeu. Coliva semnifică şi Biserica lui Hristos : aici cei vii împreună cu cei comemoraţi se regăsesc în rugăciune. Când se spune „Veşnica pomenire”, ţinem coliva noi, toţi cei prezenţi la acea pomenire, împreună cu preotul, și suntem uniți în acelaşi crez şi în aceeaşi credinţă. Ofrandele oferite de sufletul celui adormit au puterea să mijlocească pe lângă Dumnezeu pentru iertarea unor păcate, săvârşite de acesta cu gândul sau cu fapta, în timpul vieţii.
Acum ofrandele sfinţite în sfântele lăcaşuri : coliva, prescurea (pâinea) şi vinul, simboluri ale unităţii euharistice dintre cele două lumi, se împart în primul rând celor săraci-,copiilor şi vârstnicilor, dar şi persoanelor bolnave din comunitatea noastră. În pachetele cu mâncare să punem struguri, peşte, pâine, colivă şi măsline, comparate de Iisus cu sufletul omului.
„La Sfânta Liturghie, vinul şi pâinea se transformă în sângele şi trupul Domnului. Prin Sfânta Liturghie se reactualizează jertfa de pe Muntele Golgota în mod nesângeros. Totodată, prin această jertfă am fost eliberaţi noi, oamenii, din robia păcatului strămoşesc, făptuit de Adam şi Eva”, ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.
Mai mult, spre deosebire de alte religii, creştinii – cei vii şi cei adormiţi (morţi) – fac parte din Biserica lui Hristos, primul care a biruit moartea. care-i numeşte pe cei trecuţi la viaţa de dincolo „adormiţi”. Astfel, Mântuitorul Iisus dăruieşte cuvântului „adormit” înţelesul de înviere, ştiut fiind faptul că, din această stare, cel adormit se poate trezi.
La Moșii de toamnă, din roadele binecuvântate ale acestei toamnei bogate putem oferi ofrande mai generoase celor adormiţi şi celor săraci. Totodată, puterea divină îl învredniceşte pe cel care le împlineşte cu harul de care are nevoie şi cu toate cele care îi sunt de folos, spune tradiția creștină.