Moştenirea MORTALĂ a Europei este ascunsă în APA MĂRILOR

De curând, problema a fost readusă în actualitate de doi pescari italieni, Fraţii Giovanni şi Michele de Candia, care pescuiesc de zeci de ani în largul coastei italiene, la Bari, în Marea Adriatică. Ei au povestit într-un interviu acordat postului de televiziune Euronews despre efectele pe care le-au resimţit pescuind în apele otrăvite.

„Am avut probleme cu respiraţia. După patru ore pe mare, ne vine foarte greu să respirăm”, a povestit Giovanni Candia. „Simţeam arsuri la ochi, apoi am avut problemele cu degetele, în special cu vârful degetelor, pe care le folosim pentru a trage plasele din apă. Ne-au apărut nişte semne roşii pe piele care se uscau şi dispăreau după un timp”, a continuat el.

Ceea ce se petrece cu Giovanni, se petrece şi cu fratele său, Michelle. Ei au fost supuşi unor teste medicale, împreună cu alţi pescari profesionişti din zonă, de către autorităţile italiene pentru Mediu şi Sănătate. Rezultatele testelor urmează să sosească, dar se ştie de pe-acum care poate fi cauza: aşa-numitul „gaz-muştar”.

Vasul cu gaz ucigaş scufundat de germani

Spre sfârşitul anului 1943, iniţiativa strategică în război a fost preluată de Aliaţi. Ei se temeau că Hitler ar putea folosi în atacurile Germaniei gaze tioxice pentru a redresa balanţa strategică. Dar în timp ce SUA condamnau folosirea gazului otrăvitor, preşedintele american de atunci, Roosevelt, susţinea ideea că trupele sale ar trebui să folosească o armă asemănătoare împotriva germanilor. Astfel a decis ca nava Liberty, John Harvey, să transporte o încărcătură de gaz muştar în Italia, unde să fie păstrată pentru orice eventualitate. 

John Harvey a fost încărcată cu mii de tone de bombe cu gaz muştar şi a ajuns în Bari în data de 23 noiembrie 1943. În data de 2 decembrie 1943, nava încărcată cu gaz muştar a căzut victima unui atac cu bombe al germanilor. nava nu a fost bombardată direct, ci a explodat din cauza nevelor bombardate din jurul ei. Toţi oamenii aflaţi la bordul navei au murit instantaneu, iar bucăţile de navă s-au răspâdit în aer şi în apă. Astfelm, încărcătura bombelor s-a amestecat cu combustibilul şi au infestat apa. Desupra s-a înlţat un nor gros de fum toxic.

Transportul de pe John Harvey era secret, deoarece, în 1920, ambele părţi semnaseră Convenţia de la Geneva, prin care era interzisă folosirea armelor chimice în războaie. Reziduuri chimice au îmbolnăvit şi chiar au ucis soldaţi şi civili. Tone de muniţie, inclusiv rezerva de arme chimice a lui Mussolini, au fost aruncate în mare.

Aproximativ 90.000 de arme, printre care şi arme chimice, se află în apele portului Bari. Cele mai multe dintre fac parte din categoria muniţiilor convenţionale, dar există şi arme chimice, inclusiv muniţie cu „gaz-muştar”.

Greu de înlăturat

„Cu timpul, învelişul de metal al muniţiei din mare se deteriorează, iar gazul-muştar iese din înveliş şi ajunge în apă şi pe plasele noastre. Iar, când tragem plasele din apă, substanţele toxice ajung pe corpul nostru”, a explicat Michel.

„Tatăl meu pescuia cu greutăţi şi scotea din mare containere întregi cu muniţie aruncată de germani, de englezi. Sunt bombe convenţionale şi non-convenţionale peste tot, inclusiv bombe cu gaz-muştar”, a spus la rândul lui Giovanni.

Un consultant al Guvernului italian afirmă că este mult mai riscant să mute muniţia toxică decât să o lase acolo unde se află acum, pe fundul mării.

Italia nu este însă singura ţară care se confruntă cu această problemă. La 500 de metri în largul coastei belgiene, se află 35.000 de tone de muniţii chimice care datează din Primul Război Mondial. Pescuitul şi înotul sunt interzise, dar oamenii de ştiinţă spun că muniţiile sunt sigur izolate şi atent monitorizate, iar cea mai bună opţiune este lăsarea lor pe fundul apei.

Belgienii au găsit o zonă din larg, cu mult nisip, sub care puteau fi depozitate bombele. Experţii europeni arată că cele mai afectate mări europene sunt Marea Baltică (cu 1,6 miliarde de tone de muniţie) şi Marea Nordului (1,3 miliarde de tone de muniţie).

Gazul muştar este cunoscut şi sub numele de Iperită. Este un agent chimic foarte puternic, cu efect extrem de dăunător asupra căilor respiratorii, provocând arsuri puternice. Această armă chimică a fost introdusă de germani în Primul Război Mondial, în 1917.