MOŢIUNE DE CENZURĂ. Votul a fost AMÂNAT. Nu există cvorum

Moțiunea de cenzură depusă de PSD la adresa Guvernului Orban nu a mai fost votată, luni, de Parlament, după ce nu a existat cvorum. La şedinţă au fost prezenţi numai 226 de parlamentari, în condiţiile în care era necesară prezenţa a 233. Grupurile parlamentare ale USR şi PNL au părăsit sala, în vreme ce reprezentanţii UDMR au anunţat că se vor abţine de la vot în cazul în care se va întruni cvorumul. Parlamentarii PMP anunţaseră deja că nu votează.
Iulian Tudor
31 aug. 2020, 02:44
MOŢIUNE DE CENZURĂ. Votul a fost AMÂNAT. Nu există cvorum

UPDATE: Votarea moţiunii de cenzură a fost amânată pentru că nu a existat cvorum.

UPDATE: Votul pe moţiune ar putea fi amânat până la pronunţarea CCR. PNL, UDMR, USR şi PMP lipsesc din sală.

UPDATE: Şedinţa plenului Parlamentului în care urmează să fie dat votul pe moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor” a fost reluată, luni după-amiază, după o oră, cu apelul nominal al senatorilor şi deputaţilor. PNL și USR părăsesc sala.

UPDATE: Premierul României, Ludovic Orban, neagă orice înțelegere subterană cu cei de la PSD. El susține că moțiunea este deja „consumată”. „Moțiunea este consumată, dar sigur că trebuie să așteptăm decizia CCR. De mâine începem sesiunea ordinară. Este o altă gogomănie să intri în următoarea sesiune. E înțelegerea ca ei să ne dea jos, și noi să ne apărăm”, a declarat premierul Ludovic Orban pe holurile Parlamentului.

UPDATE: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat luni că toţi liderii de grup parlamentar au fost de acord cu amânarea şedinţei de plen comun în care se dezbate şi votează moţiunea de cenzură şi cu apelul nominal de la ora 15,30.

„Toţi liderii de grup au fost de acord să facem acest apel nominal. (…) Aşa scrie în Regulament. Uitaţi-vă şi în Constituţie şi în Regulament. În momentul în care toţi liderii de grup sunt de acord în consens cu un lucru aşa se face. Asta este cutuma. Au acest drept. Îi lăsaţi şi pe ei să aibă şi drepturi?”, a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului, întrebat de ce a fost nevoie de apel nominal.

El a adăugat că parlamentarii PSD au fost cei mai numeroşi dintre cei prezenţi în sală şi aveau termen să ajungă la şedinţa de plen până la ora 15,00. Potrivit acestuia, dacă după apelul nominal nu este cvorum, probabil că se va suspenda şedinţa.

„Ca să respecţi legile ţării nu poţi să bagi 465 de parlamentari în cvorum. Vor fi toţi de la PSD prezenţi la moţiunea de cenzură”, a arătat el, adăugând că va propune excluderea din PSD al celor trei parlamentari care au anunţat că au probleme medicale.


UPDATE: Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD, a declarat luni că vor fi excluși din partid toți membrii care absentează nemotivat sau votează împotriva moțiunii de cenzură.

UPDATE: Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat luni, în debutul ședinței plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului dedicată dezbaterii și votului moțiunii de cenzură, că din 465 de parlamentari, sunt prezenți în sală un număr de 170 de senatori și deputați. Cvorumul de lucru este de cel puțin 233 de parlamentari. Fără cvorum, ședința nu se poate desfășura. Moţiunea este intitulată „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor” şi a fost semnată de 205 senatori şi deputaţi. Şedinţa a fost suspendată timp de o oră.

UPDATE: Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a anunțat, luni, la Parlament, că va fi propusă excluderea din PSD a parlamentarilor partidului care nu votează moțiunea de cenzură. Anunțul vine după ce mai mulți parlamentari PSD s-au îmbolnăvit și nu vor mai fi prezenți la votul pentru moțiunea de cenzură. „Să avem răbdare cu toții să vedem ce se întâmplă până la ora votului. Probabil că președintele Ciolacu a și spus, va propune Biroului Politic Național excluderea colegilor care nu vor vota astăzi moțiunea” a spus Paul Stănescu.

UPDATE: Liderul Pro România, Victor Ponta, este extrem de supărat pe cei de la PSD și îi numește pe aceștia ”șmenari”. Ponta susține că ar fi trebuit să fie 241 de voturi la moțiunea de cenzură, dar observă că PSD-iștii se îmbolnăvesc subit, iar în condițiile acestea se declară pesimist. 

UPDATE: Ludovic Orban a ajuns în Parlament: „Românii să aibă încredere în acest Guvern pentru că vom face tot ceea ce este bine pentru binele României. Prognoza mea este că această moțiune nu va trece”.

UPDATE: Parlamentarii UDMR vor fi prezenţi în sală, dar nu vor vota. „Lumea mă întreabă de cvorum. Să nu mă întrebaţi de cvorum fiindcă PSD a anunţat că au majoritate fără UDMR. Matematic aşa e. Dacă au majoritate, atunci nu e nicio problemă de cvorum. Dacă vom ajunge la vot, atunci noi vom fi prezenţi cu toţii, 30 de oameni. Vom spune „prezent” dar „nu votez”. La dezbaterea moțiunii de cenzură vom avea o poziție tranșantă despre activitatea Guvernului”, a spus Kelemen Hunor, înainte de votul pe moțiunea de cenzură.

UPDATE: Liderul Pro România, Victor Ponta, se afișează cu vechiul său prieten, senatorul PSD, Eugen Teodorovici, înaintea moțiunii de cenzură. „In 14 Martie 2020 am votat #IMPREUNA impotriva investirii Guvernului Orban PNL / in 31 August votam #IMPREUNA pentru motiunea de cenzura si demiterea lui Orban #din 2012 am facut multe lucruri bune IMPREUNA #faraprostiinfunctiipublice”, scrie Victor Ponta. Eugen Teodorovici nu trece (încă) la Pro România, dar Victor Ponta l-a convins să voteze moțiunea de cenzură.

 

UPDATE: Liderul PSD, Marcel Ciolacu, se declară convins, într-un interviu pentru G4Media.ro, că Guvernul Orban va fi demis luni după votul moțiunii de cenzură. ” Am depus, împreună cu toți parlamentarii PSD, în mod responsabil și serios, această moțiune de cenzură. Și ne dorim, la fel de serios, ca ea să treacă și Guvernul Orban să fie demis. Prea mult timp s-a vorbit de jocuri, de înțelegeri pe sub masă. De luni încolo, după vot, se va vedea limpede cine și ce jocuri face”, a declarat Ciolacu. „Ca să fie clar! Iresponsabil este cel care, prin vot sau prin absență, va menține la putere acest guvern. Iresponsabil este cel care, de la pupitrul Administrației Prezidențiale, nu se sfiește să-și arate susținerea față de o anumită formațiune politică. Așadar, criza politică o poate declanșa doar președintele, încercând să mențină în funcție un guvern care a produs deja mult prea mult rău României. Depinde doar de Klaus Iohannis ce alege. Să acționeze în continuare ca agent electoral al PNL. Sau, de data aceasta, să primeze interesul românilor.

UPDATE: Senatorul PSD Robert Cazanciuc, preşedintele interimar al Senatului, afirmă că preşedintele Klaus Iohannis continuă să se comporte ca lider al PNL. „Constituţia pare să fi ajuns astăzi o simplă bucată de hârtie călcată în picioare de mahării PNL, dornici să scoată maxim de profit, politic şi financiar din criza în care ne aflăm. (…) Domnule Iohannis, din respect pentru democraţie, faceţi apel la senatorii şi deputaţii PNL, să nu fugă din Parlament şi să-şi asume cu demnitate înfrângerea”, spune el.

UPDATE: Senatorul PNL, Alina Gorghiu, susține că noua conducere a PSD își începe mandatul cu un demers kamikaze, asta pentru că șansele moțiunii de cenzură sunt ”spre deloc”. 

”Conducerea nouă a PSD își începe acest mandat cu o acțiune kamikaze, care nu aduce nimic bun nici pentru români, nici pentru societate, nici pentru absolut nimeni. Gândiți-vă că acest demers al moțiunii de cenzură, care este o însăilare de gogomănii, are un singur obiectiv: să priveze Guvernul PNL, Guvernul Orban de pârghii instituționale, pârghii care sunt absolut normale, care sunt absolut esențiale pentru orice Executiv în așa fel încât să poată gestiona cât mai bine criza sanitară și criza economică în cei mai buni parametri în care se poate. În opinia mea, șansele ca această moțiune de cenzură să fie adoptată și să pice, pe cale de consecință, Guvernul Orban sunt spre deloc”, spune Alina Gorghiu.

UPDATE 2: Încă doi parlamentari se află în imposibilitatea de a participa la votul moţiunii. Este vorba despre deputatul Cătălin Rădulescu, nevoit să se interneze în spital din cauza unei bronşite acute, şi de fostul ministru de Interne Carmen Dan, aflată în izolare, fiind contact al unei persoane confirmate cu coronavirus. Până în prezent, trei parlamentari PSD nu vor putea vota. Lor li se adaugă Valeriu Steriu, care și-a dat demisia pentru a merge la ANRE.

UPDATE: Deputatul PSD de Arad, Adrian Todor a fost trimis în carantină 14 zile, fiind contact al unei persoane confirmate cu coronavirus, motiv pentru care va lipsi de la votul moțiunii, susțin surse din partid. Este însă singurul caz, cel puțin până la această oră, conducerea PSD dând asigurări că restul parlamentarilor vor fi în sală și vor vota.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului dezbate, luni, de la ora 14.00, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, iniţiată de 205 senatori şi deputaţi. În afară de PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că votează ”pentru”, iar USR şi PNL nu participă la vot. UDMR a precizat că decide până la ora şedinţei cum se va poziţiona, iar PSD se bazează pe voturile tuturor parlamentarilor proprii. Social-democraţii care nu se vor prezenta sau vor vota altfel decât a decis partidul nu vor mai face parte din echipa PSD, a anunţat prim-videpreşedintele formaţiunii, Sorin Grindeanu.

Citeşte şi Cătălin Rădulescu, deputatul „Mitralieră”, internat în spital: „Există posibilitatea să nu pot vota moţiunea”

PSD, PRO România și ALDE au, teoretic, împreună voturile necesare pentru a da jos Guvernului Orban. În total, pe hârtie sunt 234 de voturi, suficiente pentru adoptarea moțiunii de cenzură (50+1=233 voturi necesare pentru adoptarea moțiunii de cenzură), iar cum PSD are o relație bună cu grupul Minorităților ar mai putea lua şi de aici şase voturi, ajungând teoretic la un total de 240.

În realitate însă, în ultima săptămână, Ludovic Orban împreună cu Raluca Turcan au purtat negocieri intense cu parlamenatrii PSD și PRO România. Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că au fost vizați parlamentarii care nu se regăsesc pe listele partidelor din care provin la alegerile parlamentare. Astfel, liberalii le-ar fi promis parlamentarilor din cele două partide locuri eligibile pe lista PNL la viitoarele alegeri parlamentare.

Citeste si Carmen Dan este în izolare şi nu va putea participa la votul moţiunii de cenzură

Oficial, însă, PSD anunță că moțiunea de cenzură trece, iar partidul este pregătit de guvernare. De partea cealaltă, liderul PRO România anunță eșecul moțiunii de cenzură, acuzând blat între PSD și PNL. „Din păcate, trebuie să vă dau o veste proastă: blatul se duce mai departe, până la Parlament. Vă daţi seama că deja s-a negociat rezultatul moţiunii de mâine şi chiar dacă noi toţi cei de la Pro România o să votăm pentru moţiune, deja cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile. Nu se întâmplă nimic mâine, rămânem cu Orban şi gaşca foarte bine finanţată de altfel din Ilfov„, a reafirmat Victor Ponta, duminică.

Ludovic Orban a confirmat că are o echipă de negociere în Parlament și care discută cu toți parlamentarii din PSD, dar și cu cei din celelalte partide care nu sunt la putere. „Parlamentarii PSD nu vor gira această moțiune de cenzură care este în afara cadrului constituțional. Noi am sesizat CCR. Luni vom depune punctul de vedere al Guvernului. Parlamentarii PNL nu vor participa la vot. Am avut discuții cu cei de la UDMR, vom discuta și mâine. Noi am format o echipă de negociere, am abordat parlamentari din zona PSD-ului mare și a PSD-ului mic și le-am transmis că trebuie să țină cont de interesul României, nu trebuie să o arunce într-o zonă de haos, de dezechilibru„, a declarat Ludovic Orban, duminică seara.

Citeşte şi Dan Barna anunţă că USR nu va participa la votul pe moţiunea social-democraţilor: „România nu are nevoie de circul PSD”

Tăriceanu: „Votăm moţiunea cu două mâini”

ALDE va vota moţiunea de cenzură „cu două mâni”, cu regretul că aceasta nu a venit mai devreme, „probabil din dorinţa de a nu îngreuna situaţia medicală din ţară”, a afirmat, duminică, într-o postare pe Facebook, liderul formaţiunii politice, Călin Popescu-Tăriceanu. „Noi, cei de la ALDE, vom vota moţiunea cu 2 mâini! O vom vota cu regretul că ea nu a venit mai devreme, probabil din dorinţa de a nu îngreuna situaţia medicală din ţară. Cu sau fără criză medicală, acest guvern trebuie să plece, pentru că oricum nu se ocupă de criza medicală şi mai ales de cea economică. Pentru ei totul este doar motiv de campanie electorală şi de a-şi umple buzunarele din contracte dubioase„, a afirmat Tăriceanu, în postarea citată.

Acesta a precizat că, în prezent, se nu poate şti rezultatul votului, „pentru că, în ultimele zile, PNL a pus la bătaie toate resursele materiale ale guvernării pentru a cumpăra parlamentari în scopul rămânerii la putere”.

Citeşte şi MOŢIUNE DE CENZURĂ. Liberalii nu îşi votează propriul guvern luni

În schimb, USR, PMP şi deputaţii PNL au anunțat că parlamentarii lor nu vor participa la votul pentru moțiunea de cenzură. Kelemen Hunor a anunțat că UDMR va decide în ziua votului dacă va susţine sau nu moţiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului.

Conducerile reunite ale celor două camere ale Parlamentului au decis joia trecută ca moţiunea de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”, semnată de 205 senatori şi deputaţi, să fie dezbătută şi votată luni de la ora 14.00.

Guvernul Orban 3 a fost învestit de Parlament, în 14 martie, la începutul pandemiei de coronavirus.

Dacă moţiunea de cenzură este adoptată, actualul Cabinet va funcţiona ca unul interimar, cu prerogative limitate.

”Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”, precizează Constituţia.

Conform legii fundamentale, după căderea Guvernului, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Volkswagen va reduce bonusurile managerilor și salariile vor scădea cu 10% în următorii doi ani
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios