Moţiunea anti-Ungureanu, citită în plen. Pe câte voturi mizează opoziţia

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, luni, pentru citirea moţiunii de cenzură depuse de opoziţie şi intitulată "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", aceasta urmând să fie dezbătută şi supusă votului în şedinţa de vineri. Pentru a trece, moţiunea de cenzură trebuie votată de 231 de parlamentari. În acest moment, Opoziţia poate miza pe 221 de voturi.
Romania TV
23 apr. 2012, 16:08
Moţiunea anti-Ungureanu, citită în plen. Pe câte voturi mizează opoziţia

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, la şedinţa în care s-a citit moţiunea de cenzură au fost prezenţi 346 de parlamentari, 114 fiind absenţi.

La şedinţă nu au participat nici premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi nici miniştrii. Moţiunea a fost citită de deputatul PNL Ciprian Dobre.

USL a depus, miercuri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Moţiunea de cenzură, intitulată „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”, este semnată de 116 parlamentari, numărul minim necesar pentru iniţierea acestui demers. Documentul are 15 pagini şi este structurat pe trei capitole.

Opoziţia poate miza, potrivit situaţiei din Parlament de la acest moment, pe 221 de voturi, din cele 231 de voturi necesare pentru ca moţiunea de cenzură să treacă.

La Camera Deputaţilor, UDMR are 20 de parlamentari, Minorităţile au 17 parlamentari, UNPR are 14 parlamentari, inclusiv Marian Sârbu, numit la şefia CSSPP, dar care încă nu a demisionat din funcţia de deputat.

PDL are 115 deputaţi, în condiţiile în care Gheorghe Ciobanu şi Eugen Uricec au plecat la PSD, iar Marius Cristinel Dugulescu a plecat la PNL. Deci puterea are la Cameră 166 de deputaţi.

PSD are la Cameră 91 de deputaţi, inclusiv Gheorghe Ciobanu şi Eugen Uricec, iar PNL are 60, inclusiv cu Marius Cristinel Dugulescu, venit de la PDL, dar care încă nu s-a anunţat oficial.

Deci opoziţia are la Cameră 151 de parlamentari. La Cameră există şi nouă deputaţi neafiliaţi, inclusiv Mihail Boldea, aflat în arest.Numărul total de deputaţi este 326.

La Senat, UDMR are opt reprezentanţi, UNPR are 13 reprezentanţi, însă Corneliu Grosu a anunţat că votează moţiunea de cenzură, iar PDL are 42, după plecările lui Petru Filip, Mihaela Popa, şi Dorin Păran.

Tot luni, senatorul PDL Ioan Sbîrciu anunţase că trece la PC, dar apoi s-a răzgândit, zicând că are nevoie de o săptămână pentru a lua o decizie.

Deci puterea are la Senat 63 de reprezentanţi, dar Grosu a anunţat că votează pentru moţiune.

În acelaşi timp, PSD are 42 de reprezentanţi, cu Petru Filip, iar PNL are 27, inclusiv Popa şi Păran.

În total, opoziţia are la Senat 69 de senatori, la care se adaugă votul în favoarea moţiunii anunţat de către Grosu.

Există şi doi parlamentari neafiliaţi la Senat.

Numărul total de parlamentari este 460, prin urmare, moţiunea de cenzură trece cu 231 de voturi.

În acest moment, opoziţia poate miza pe 151 de voturi la Cameră şi pe 70 de voturi la Senat, în total pe 221 de voturi, astfel încât soarta Guvernului poate fi hotărâtă de voturile parlamentarilor neafiliaţi şi eventualele noi dezertări din tabăra puterii.

 

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Câte zile libere legale au mai rămas în 2025. Data la care vine următoarea minivacanță
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
Playtech.ro
Micul ban pe care orice român îl avea în buzunar costă acum o mică avere. Poţi lua chiar şi 5.500 de lei dacă îl ai
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Serialul interzis de Ceaușescu, revine. A creat isterie în România
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Influenceriță celebră, reținută de polițiștii aeroportului! Nu le-a venit să creadă ce văd în pașaportul ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Lovitură în alegeri! Candidatura a fost respinsă!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?