Textul moţiunii de cenzură ”România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor”, adoptată miercuri de către Parlament, a fost trimis la Monitorul Oficial, sub semnătura preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, care a publicat-o.
Situaţia actuală a guvernului Grindeanu este descrisă în articolul 110 din Constituţie care prevede că ”Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate (…) Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.”
Moţiunea de cenzură a fost adoptată, miercuri, de Parlament cu 241 voturi ”pentru” şi 10 voturi ”împotrivă”, astfel că guvernul Grindeanu a fost demis. Pentru ca moţiunea să fie adoptată, erau necesare 233 de voturi favorabile.