Moţiunea de cenzură împotriva lui Cîţu a trecut. Când vor ajunge partidele în faţa lui Klaus Iohannis pentru consultări

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD împotriva lui Florin Cîţu a trecut marţi, în Parlament, cu nu mai puţin de 281 de voturi. Klaus Iohannis va face declaraţii de la ora 18.00.
Mirabela Vasile
05 oct. 2021, 14:52
Moţiunea de cenzură împotriva lui Cîţu a trecut. Când vor ajunge partidele în faţa lui Klaus Iohannis pentru consultări

Moţiunea de cenzură împotriva lui Cîţu a trecut. Klaus Iohannis va convoca abia joi consultări cu partidele politice,  având în vedere că Preşedintele este plecat în Slovenia  la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul Uniunea Europeană (UE) – Balcanii de Vest.

Moţiunea de cenzură împotriva lui Cîţu a trecut. Când vor ajunge partidele în faţa lui Klaus Iohannis pentru consultări

Intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”, moţiunea a fost iniţiată de 157 de deputaţi şi senatori PSD.

Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii parlamentarilor.

Pentru a fi adoptată, moţiunea trebuie să întrunească 234 de voturi „pentru”.

PSD, USR şi AUR, care au anunţat că susţin moţiunea, au împreună 280 de parlamentari, în timp ce PNL şi UDMR au 163, iar cei 18 deputaţi ai minorităţilor naţionale nu participă la vot. Mai sunt şi patru deputaţi neafiliaţi care nu au anunţat cum vor vota.

Preşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a informat că parlamentarii liberali vor participa la dezbaterea din Parlament a moţiunii de cenzură, dar nu vor vota.

Premierul Florin Cîțu anunțase înainte de rezultatul votului pe moțiunea de cenzură că Guvernul a picat. Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, premierul a spus la un moment dat: „ar trebui să-i întrebați pe cei care au dat jos Guvernul”, asumându-și practic căderea guvernului.

Premierul României, Florin Cîțu, a părut amuzat în ultimul discurs din Parlament, înainte de votare moțiunii. Vorbele sale au fos îndreptate către cei de la USR.

USR se ceartă cu PSD în timpul moțiunii. Nu au un plan de guvernare. Întrebarea e pentru USR: votați moțiunea care vă face incompeteți?”, a spus Cîțu.

Premierul în funcție a avut și un mesaj pentru senatoarea Gabriela Firea, de la PSD, care i-a spus lui Cîțu că nu știe cine este scriitorul Dinu Săraru.

„Și la final am un mesaj pentru doamna Gabriela Firea: puteați găsi un alt autor, nu unul implicat în falientarea unei bănci în urma căruia au suferit milioane de români”, a spus Florin Cîțu, în discursul din Parlament”, a conchis Cîțu.

Citeşte şi: Votul pentru moţiunea de cenzură a început Parlament. Florin Cîţu află dacă va fi demis în următoarele minute

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Mâncarea românească pe care Papa Francisc a adorat-o. L-a impresionat chiar la vizita făcută în țara noastră
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Unde și cum se deschide procedura de succesiune. Orice moştenitor are acest drept
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cod portocaliu de ultimă oră de la ANM. Temperaturile scad sub zero grade
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Primele imagini de la înmormântarea Papei Francisc. Suveranul Pontif este condus astăzi pe ultimul drum
Cancan.ro
Ce a putut găsi Piedone într-un Mega Image din Plaza România. Șefului ANPC nu i-a venit să creadă: „Fetelor!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Klaus Iohannis dă cu mătura! Imaginile zile de la casa din Sibiu
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte