Moţiunea simplă pe educaţie a fost respinsă de deputaţi

Moţiunea simplă "PSD amanetează educaţia pentru a achiziţiona voturi", care a fost dezbătută săptămâna trecută, a fost respinsă marţi de plenul Camerei Deputaţilor cu 214 voturi împotrivă, 97 voturi pentru şi 4 abţineri.
Marius Neagu
30 sept. 2014, 11:45
Moţiunea simplă pe educaţie a fost respinsă de deputaţi

În moţiunea simplă iniţiatorii, 99 de deputaţi PNL şi PDL, au solicitat demisia ministrului Educaţiei şi retragerea Ordonanţei de Urgenţă 49/2014, potrivit Agerpres.

„ACL consideră incalificabil modul în care PSD gestionează învăţământul românesc şi a decis să depună marţi moţiunea simplă ‘PSD amanetează educaţia pentru a achiziţiona voturi’. Ponta este într-un mod cinic şi trist potenţial candidat pentru Cartea Recordurilor. PSD a răsturnat valorile în educaţia românească şi le spune cu cinism elevilor de clasa întâi şi a doua că dacă nu ai carte, ai parte. La fel le spune cu dispreţ celor care termină liceul că înveţi, nu înveţi, tot te alegi cu o diplomă’, a spus deputatul PDL Raluca Turcan într-o conferinţă de presă.

Semnatarii moţiunii îi cereau ministrului Remus Pricopie abrogarea OUG 49/2014, finanţarea corectă a educaţiei româneşti, descentralizarea reală şi depolitizarea şcolii româneşti, renunţarea la a treia sesiune de bacalaureat şi rezolvarea de urgenţă a problemei manualelor şcolare.

Prezent la dezbaterile din plen de marţea trecută, Pricopie a subliniat că Ordonanţa 49/2014 corectează mai multe neclarităţi din Legea 1 pentru a face funcţional sistemul de învăţământ şi dă posibilitatea unităţilor de învăţământ superior să organizeze colegii ca programe postliceale.

El a amintit că şcolile profesionale care au fost desfiinţate în urmă cu mai mulţi ani au fost redeschise în parteneriat cu firmele şi s-a ajuns la 36.000 de elevi care s-au înscris în învăţământul profesional în sistem dual.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Ce amendă poți primi dacă arunci chiștocul de la țigară pe geamul de la mașină. Țara europeană în care poți ajunge la închisoare pentru un astfel de gest
Capital.ro
Taxă majorată pentru mașinile de după 2001. Toți proprietarii vor plăti. Intră în vigoare în aprilie 2025
Playtech.ro
Dezastru pentru Armata Română. Ce loc ocupă ţara noastră la capitolul trupe şi armament
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Fostul consilier parlamentar Avram Gal spune că e esențial ca România să aibă un nou ministru de Externe: „Avem nevoie de diplomație clară și asumată”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Prognoza meteo, 23 februarie. Primele semne de încălzire. Zonele în care cresc temperaturile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
BREAKING | Sănătatea Papei Francisc s-a deteriorat! Vaticanul vine cu cele mai proaste vești
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Retragere numerar de la ATM. Avertisment pentru românii cu card. Se activează manual la bancomat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Elon Musk neagă afirmațiile despre amenințările SUA de a întrerupe accesul Ucrainei la Starlink
MediaFlux
Se dă a 13-a PENSIE în APRILIE! Cine primește BANII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ucraina – trei ani de război: de la racheta de tenis la drona militară