Moţiunea simplă pe Transporturi, dezbătută luni UPDATE

Moţiunea simplă pe Transporturi, iniţiată de PNL şi PMP, a fost dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor şi va primi votul final miercuri.
Romania TV
01 apr. 2019, 03:31
Moţiunea simplă pe Transporturi, dezbătută luni UPDATE

UPDATE Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a apreciat luni, la dezbaterile pe moţiunea simplă pe Transporturi, că TAROM are acum cel mai performant Consiliu de Administraţie, schimbarea recentă a managementului fiind „mai mult decât necesară”.

„Legat de TAROM, am zis mereu într-adevăr că este proiectul meu de suflet. În timpul primului meu mandat ca ministru al Transporturilor, a fost prima dată după 10 ani când în flota TAROM au fost introduse două aeronave noi. În acest moment, TAROM are cel mai performant Consiliu de Administraţie. Reputatul expert în aviaţie Sorin Stoicescu, vicecampionul mondial pilotul acrobat George Rotaru sau reprezentantul României la CEDO, Viorel Mocanu, sunt printre persoanele care stau la conducerea acestei companii simbol pentru români”, a spus ministrul, în plenul Camerei Deputaţilor.

Potrivit acestuia, un manager „numit la insistenţa fostului premier Tudose a pus în dificultate compania” şi de aceea a fost necesară schimbarea conducerii TAROM.

„Sigur că am observat că în perioada în care nu am mai fost la conducerea Ministerului Transporturilor un manager numit, aşa cum spuneam, la insistenţa fostului premier Tudose a pus în dificultate compania, iar raportul Corpului de control al premierului, care verifică activitatea acestui manager, ne va spune exact ce s-a întâmplat. De aceea, schimbarea managementului a fost mai mult decât necesară, iar pilotul Florin Susanu, un profesionist desăvârşit şi un angajat loial al companiei TAROM, a trecut la conducerea companiei”, a explicat Cuc.

Florin Susanu a fost numit pe 21 martie de către Consiliul de Administraţie al TAROM în funcţia de director general provizoriu şi accountable manager al companiei, a informat operatorul aerian printr-un comunicat remis AGERPRES.

Susanu l-a înlocuit pe Wolff Werner-Wilhelm, care a fost numit în funcţia de director general interimar al TAROM pe 20 noiembrie 2017.

Florin Susanu a mai ocupat funcţia de director general provizoriu al companiei TAROM, cu un mandat iniţial de o lună, el fiind numit în această poziţie pe data de 21 august 2017, după demisia lui Eugen Davidoiu.

Moţiunea simplă pe Transporturi, intitulată ”Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3 este unul de nota 3”, iniţiată de PNL şi PMP, a fost dezbătută luni de plenul Camerei Deputaţilor şi va primi votul final miercuri.


UPDATE Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, le-a transmis din plen deputaţilor din Opoziţie că se află la al doilea mandat în fruntea ministerului, nu la al treilea aşa cum sugerează titlul moţiunii depuse împotriva sa, arătând că, dacă titlul documentului se vrea un „fake news” atunci şi conţinutul este pe măsură.

„Nu ştiu cum vreţi dumneavoastră să număraţi kilometri de autostradă, când nu sunteţi în stare să număraţi câteva mandate ale unui ministru. Sunt la al doilea mandat de ministru, nu la la treilea. Dacă titlul acestei moţiuni este un fake news, vă daţi seama că şi conţinutul este pe măsură. Speram ca înainte de a redacta acest penibil text al moţiunii să îi întrebaţi pe liderii dumneavoastră de partid – şi ei au fost miniştri la Transporturi – cum se construiesc autostrăzile, şi aici mă refer la domnul Orban şi la domnul Băsescu. Ştiţi de ce nu i-aţi întrebat? Niciunul nu a construit vreo autostradă”, a spus Răzvan Cuc, după citirea moţiunii simple pe Transporturi intitulată „Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3 este unul de nota 3”.

_______

UPDATE Deputatul PNL Lucian Bode a declarat luni, la dezbaterea moţiunii simple pe Transporturi, că ministrul Răzvan Cuc ocupă această funcţie pentru a reprezenta interesele românilor, nu pentru a fi „brelocul” liderilor PSD.

„Această moţiune trebuia dezbătută pe 25 martie de Buna Vestire, de ziua cucului, pentru că nu este posibil, domnule ministru, să nu ştiţi de câte ori aţi depus jurământul la Cotroceni. (…) De trei ori, nu de două ori aşa cum le-aţi numărat dumneavoastră. (…) Ministrul Transporturilor ocupă această funcţie pentru a reprezenta interesele românilor, nu pentru a fi brelocul liderilor PSD care îl înlocuiesc ori de câte ori nu le mai serveşte interesul”, a spus Lucian Bode.

El a susţinut că, în acest mandat, ministrul Răzvan Cuc a luat „numeroase decizii de-a dreptul iresponsabile”.

„La capitolul autostrăzi se pare că rămâneţi la angajamentul public care v-a consacrat: ‘Nu promit niciun kilometru de autostradă!’ (…) Opoziţia, românii nu mai cred în sutele de kilometri de autostradă pe care vă lăudaţi că ar fi în diverse stadii şi în diverse proceduri, nicidecum în execuţie”, a arătat Bode.

El a catalogat drept o idee „năstruşnică” posibilitatea transformării CNAIR în constructor de autostrăzi.

„Probabil când veţi constata eşecul acestui demers eşecul va fi aşa cum deja vă place să spuneţi statul paralel”, a afirmat deputatul PNL.

_______

Decizia a fost luată miercuri în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

Deputatul liberal Lucian Bode a anunţat, miercuri, în plen, depunerea moţiunii simple ‘Mandatul ministrului Cuc cu numărul 3 este unul de nota 3’, iniţiată de PNL şi PMP.

„Poate sunteţi surprinşi că, la o lună de la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor de către dl Răzvan Cuc, Opoziţia a decis să sancţioneze cu o moţiune simplă activitatea ministrului Transporturilor. (…) Într-o lună de mandat, două domenii strategice pentru economia României, mă refer la sectorul feroviar şi sectorul aerian, se află într-o criză fără precedent din cauza unor decizii iresponsabile în ceea ce priveşte managementul acestor sectoare. În cele câteva săptămâni de mandat, dl. ministru Cuc a girat o serie de modificări legislative care aruncă în derivă transportul public de persoane, intrajudeţean, interjudeţean şi transportul în regim de taxi. Pentru aceste motive, deputaţii PNL şi PMP depun moţiunea simplă”, a precizat Bode.

„De ce trebuie să plece Răzvan Cuc acasă? Pentru că este cel mai slab ministru al celui mai slab Guvern din istoria României. Faptul că acesta a fost instalat pentru a treia oară pe fotoliul de ministru al Transporturilor arată clar că liderilor PSD nu le pasă de România. Un simplu calcul demonstrează că, de când PSD, în epoca Dragnea, a intrat la guvernare, acest om a fost cel care a deţinut această funcţie pentru 11 luni. În concluzie, dezastrul de la Transporturi, marcat de eşecul construirii autostrăzilor, i se datorează în mare măsură dumnealui. Răzvan Cuc va intra în istorie ca ministrul care a inaugurat cei mai puţini km de autostradă şi ca omul care a tratat cu aroganţă o ţară întreagă! (…) Răzvan Cuc este exponentul dezastrului din transporturi. După ani de zile de promisiuni, după ce niciun ministru al Transporturilor instalat de PSD nu a făcut absolut nimic pentru a ajuta la dezvoltarea reală a reţelei de transporturi şi a reduce implicit şi decalajul de dezvoltare dintre regiuni, menţinerea lui Răzvan Cuc pe acest post nu înseamnă decât un singur lucru: confirmarea că autostrăzile visate de zeci de ani se vor face la Sfântu’ Aşteaptă!”, spun semnatarii moţiunii intitulate „Mandatul ministrului Cuc cu numărul trei este unul de nota 3”.

Aceştia arată că guvernele PSD-ALDE, prin programele de guvernare, şi-au asumat construirea a 350 de km de autostradă până în 2020 şi că actualul Executiv, după aproape un an şi 3 luni, se poate lăuda cu 58 de kilometri de autostradă.

De asemenea, semnatarii moţiunii simple precizează că, potrivit datelor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), gropile din drumurile naţionale şi autostrăzile din România se întind, însumate, pe o distanţă de 88 de kilometri.

PNL şi PMP menţionează că, deşi există fonduri europene alocate pentru cele mai mari proiecte de infrastructură, în aproape cinci ani nu s-au depus decât patru cereri de finanţare.

„Refuzul sistematic al PSD de a solicita bani de la Comisia Europeană arată faptul că, în mod intenţionat, nu se doreşte dezvoltarea României. În paralel, PSD se ascunde în spatele parteneriatelor public-private, promovând proiecte prin Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză menită să servească doar intereselor de partid. De la preluarea mandatului său, ministrul Cuc nu a avut nici cea mai mică intenţie de a corecta această rea-voinţă practicată de PSD cu religiozitate. Nici măcar la nivel declarativ, actualul ministru nu a anunţat că România va depune o cerere de finanţare pentru marile proiecte de investiţii, deşi Comisia Europeană şi-a declarat constant sprijinul şi disponibilitatea”, se precizează în moţiunea simplă.

Iniţiatorii acestui demers consideră că din 2018 până în prezent nu a fost realizat niciun metru de drum expres, iar variantele ocolitoare asumate de Guvern în program nu s-au realizat.

În opinia semnatarilor moţiunii simple, Căile Ferate Române sunt o „bombă cu ceas”.

„România a ajuns la performanţa de a înregistra câte două deraieri pe zi! Singura decizie concretă luată de actualul ministru al Transporturilor a fost de a da afară directorul greşit. În lipsa unor investiţii masive în infrastructură şi în achiziţia de vagoane noi, zilnic, românii sunt expuşi unei iminente tragedii pe calea ferată”, arată PNL şi PMP.

Despre Tarom, cele două formaţiuni susţin că se află în pragul dezastrului.

„Fără pic de responsabilitate, a supus compania unui risc fără precedent – certificatul de operator aerian fiind suspendat în lipsa unui manager general, toate aeronavele acestui operator aerian ar fi rămas la sol. Consecinţele ar fi fost dezastruoase, dacă în al doisprezecelea ceas nu ar fi acţionat de urgenţă pentru a evita blocajul total”, se arată în moţiune.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Lidl, anunț oficial în prag de sărbători. Retailerul aduce pe rafturile magazinelor sale legume românești cu gustul de altădată
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Novak Djokovic anunță noul său antrenor: Andy Murray
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy