„Aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. (…) Astfel, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege, însă cu respectarea regulii consacrate de art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, ceea ce semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social”, explică CCR.
Conform motivării, în condiţiile în care a reglementat calea de atac a recursului în casaţie, legiuitorul trebuie să asigure egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea acestei căi de atac, chiar dacă este una extraordinară.
În ceea ce priveşte rolul procurorului în cadrul procesului penal, Curtea Constituţională subliniază că acesta acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi ale părţilor din proces, în spiritul legalităţii.
„Curtea reţine că exigenţele art. 131 din Constituţie impun legiuitorului să asigure posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a recursului în casaţie de către procurorul care participă la şedinţa de judecată, inclusiv în ceea ce priveşte hotărârile penale definitive pronunţate ca urmare a admiterii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, chiar dacă un astfel de acord se încheie, potrivit dispoziţiilor art. 478 din Codul de procedură penală, între inculpat şi procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, cu avizul procurorului ierarhic superior”, se mai menţionează în motivare.
Plenul CCR a luat în dezbatere, pe 20 septembrie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 434 alineatul (2) litera g) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie: (…) g) hotărârile pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei”.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale”, preciza CCR într-un comunicat.