Judecătorii Ştefan Minea şi Livia Stancu au făcut opinie separată la decizia CCR de respingerea a sesizării ca devenită inadmisibilă, deoarece OUG 13 fusese abrogată între timp. Cei doi au motivat că ordonanţa nu justifică urgenţa de a fi adoptată în această formă şi că modifică legislaţia penală într-o asemenea măsură, încât pune în pericol instituțiile statului de drept, democrația şi drepturile omului.
„Cum nici la data și nici în perioada de timp dinaintea adoptării OUG nr.13/2017 nu a existat o situație extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată și ținând seamă de faptul că necesitatea adoptării de urgență a ordonanței nu a fost explicată și dovedită credibil în cuprinsul actului normativ, Curtea ar fi trebuit să constate că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017 a fost adoptat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.115 alin.4 din Constituție”, a motivat judecătorul Ştefan Minea.
„Dezincriminarea unor fapte, reconfigurarea elementelor constitutive ale unor infracțiuni, nesancționarea încălcării unor valori fundamentale, toate acestea efectuate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017, pun în pericol instituțiile statului de drept, democrația, drepturile omului, echitatea și justiția socială, fapt pentru care instanța de contencios constituțional trebuia să admită excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și să constate că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală este neconstituțională”, a motivat la rândul ei Livia Stancu.
De asemenea, a fost publicată şi motivarea deciziei prin care CCR a stabilit că nu există un conflict de natură constituţională între puterile statului, sesizare înaintată de Preşedinţie şi de CSM. Şi aici judecătoarea Livia Stancu a făcut opinie separată:
„În dezacord cu soluția pronunțată cu majoritate de voturi de Curtea Constituțională, considerăm că instanța de contencios constituțional ar fi trebuit să constate în cauză existența unui conflict juridic de natură constituțională între:
– autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, și autoritatea legiuitoare – Parlamentul României, pe de altă parte, determinat de depășirea de către Guvern a limitelor delegării legislative;
– autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, și autoritatea judecătorească – Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, determinat de încălcarea principiului cooperării loiale între autorități”.