Motivare în dosarul lui Radu Mazăre privind retrocedările din Constanţa: „Au funcţionat ca o veritabilă organizaţie de tip mafiot”

Grupul infracţional care s-a constituit în Constanţa, în dosarul retrocedărilor de terenuri, ”a funcţionat ca o veritabilă organizaţie de tip mafiot”, se arată în motivarea sentinţei în care fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare, alături de alţi 31 de inculpaţi, funcţionari din primărie, afacerişti, notari şi evaluatori.
Iulian Tudor
30 oct. 2019, 13:12
Motivare în dosarul lui Radu Mazăre privind retrocedările din Constanţa:

”Conlucrarea în acest caz dintre aşa zişii cesionari de drepturi şi reprezentanţii autorităţilor locale, ce a implicat folosirea unor acte false întocmite în deplină cunoştinţă de cauză de notari, este emblematică pentru asocierea infracţională constituită la nivelul municipiului, care a funcţionat ca o veritabilă organizaţie de tip mafiot şi al cărei scop a fost devalizarea patrimoniului acestui municipiu în beneficiul unor terţi (…) Aceşti inculpaţi nu au avut nicio reţinere pentru a intra în stăpânirea unor terenuri din patrimoniul Constanţei, deşi ştiau că acest lucru se face prin încălcarea legii. O poziţie aparte în acest grup o au inculpaţii Giurgiucanu, Săvulescu, Borcea, Camboianu şi Ionescu, care pe baza unui plan extrem de elaborat, cu contribuţia unor notari, au intrat în stăpânirea a 96 de terenuri din patrimoniul municipiului”, se arată în motivarea judecătorilor, consultată de info-sud-est.ro.

Niciunul dintre inculpaţi nu şi-a asumat vreo responsabilitate. Radu Mazăre a dat vina pe comisia de aplicare a legii, care a întocmit referatele, omiţând să menţioneze că majoritatea au fost semnate şi de el.

”Rolul cel mai important în grup l-a avut Radu Mazăre”, au acuzat procurorii în rechizitoriu.

În acest dosar, Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare şi la pedeapsa complementară de interzicere a exercitării unor drepturi  pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pentru abuz în serviciu, în formă continuată.

Fostul acţionar dinamovist Cristian Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, la trei ani de închisoare pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, la trei ani de interzicere a unor drepturi, precum şi la confiscarea echivalentului în lei al sumei de 957.107 euro. 

Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, cu un spor de un an, plus doi ani interzicerea unor drepturi.

Fostul acţionar al clubului Dinamo, Dragoş Săvulescu, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare. 

În total, peste 30 de persoane au fost condamnate în dosar, unele cu suspendare, altele cu executare. 

DailyBusiness
Candidații la prezidențiale 2024 își dezvăluie averile. Cine sunt milionarii care visează la Cotroceni!
Spynews
Lambada naște astăzi! Mama copiilor lui Tzancă Uraganu va aduce pe lume un băiețel | PAPARAZZI
Bzi.ro
Salarii de 5.000 de lei pe lună, pentru cei fără studii superioare! Unde găsești aceste locuri de muncă
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, șunca de pui vândută în supermarketuri. Mare atenție la aceste ingrediente
Capital.ro
E zi de doliu. Legenda sportului a plecat în ceruri. Toată țara s-a unit în rugăciune
Playtech.ro
A murit jurnalistul TVR Dragoș Tăbăran. Ce a pățit fostul corespondent de război
DailyBusiness
Hidrocentrale cu acumulare prin pompaj în valoare de miliarde, în România. Despre ce este vorba
Adevarul
Satul care a dat marmură pentru vila lui Ceaușescu și Casa Poporului. Ce se întâmplă cu drumul de marmură care l-a făcut faimos
Spynews
Decizie importantă a instanței în cazul Danei Marijuana! Ce se întâmplă cu artista
Spynews
Garanția pentru reciclarea sticlelor ar putea să se majoreze semnificativ. În ce condiții se poate dubla suma
Evz.ro
Cătălin Vișinescu, cel mai răbdător de la Asia Express. Soțul lui Betty Salam, campion
Ego.ro
Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO
Prosport.ro
„Încă am o viață sexuală foarte bună cu el”. Victoria Beckham dezvăluiri intime incendiare despre David Beckham
wowbiz.ro
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Cancan.ro
Se întoarce vara în România. Pe ce dată exactă revin căldurile, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
kanald.ro
Breaking News | Incendiu în Parlamentul României. Un individ a aruncat cu benzină. 300 de persoane au fost evacuate
Capital.ro
România a luat fața Ungariei. Ungurii au fost umiliți. Decizia luată de Comisia Europeană
StirileBZI
Dispare permisul auto! Unde se introduce Cardul My Number
Prosport.ro
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
stirilekanald.ro
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
substantial.ro
Minerii amenință cu greva generală: solicită păstrarea condițiilor de pensionare
MediaFlux
PUTIN a DECIS URGENT! ARMATA este PREGĂTITĂ. UNDĂ DE ȘOC la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...