Motivarea CCR pe legea dării în plată. Permite judecătorilor echilibrarea contractului de credit

Condiția de impreviziune se aplică și contractelor încheiate în baza vechiului cod civil. Judecătorul are dreptul să verifice condițiile de apariție ale impreviziunii și să le echilibreze cu condițiile din momentul apariției impreviziunii, ceea ce ar putea însemna la o adică și o conversie în lei cu un anume discount. Acestea sunt pe scurt prevederile motivației CCR la legea dării în plată.
Iulian Tudor
16 ian. 2017, 12:47
Motivarea CCR pe legea dării în plată. Permite judecătorilor echilibrarea contractului de credit

Curtea Constituţională (CCR) a publicat pe site-ul propriu și a trimis spre publicare în Monitorul Oficial motivarea privind decizia de neconstituționalitate a legii dării în plată luată de Curte în data de 25 octombrie 2016, ca răspuns la cele 33 de excepții de neconstituționalitate ridicate de șase bănci împotriva Legii 77/2016. Circa 4.000 de procese stăteau blocate pe rolul instanțelor de judecată în așteptarea apariției acestei motivații a CCR. Avocații consultați de ECONOMICA.NET precizează că această motivare instituie ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum în statul nostru de drept, permițând judecătorilor constatarea impreviziunii și îndreptarea condițiilor devenite oneroase într-un contract de credit bancar.

Impreviziunea reprezintă „paguba pe care o suferă una din părţile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestaţiile sale şi contraprestaţiile celeilalte părţi, în cursul executării contractului, determinat de fluctuaţiile monetare, care cel mai adesea constă într-o inflaţie deschisă sau galopantă”. Altfel spus, reflectă o situaţie care nu putea fi – cum îi spune şi numele – prevăzută, spre exemplu creşterea rapidă a dobânzii unui credit aflat în derulare, care atrage după sine creşterea ratei lunare, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, pentru sute de mii de români în criza financiară.

„CCR analizează foarte atent în această motivație faptul că s-a invocat excepția de neconstituționalitate privind contractele încheiate pe vechiul Cod Civil și consideră că impreviziunea poate fi aplicată și contractelor încheiate în baza vechiului cod”, precizează Stan Tîrnoveanu, partener senior în cadrul societății de avocați Zamfirescu Racoți & Partners, pentru ECONOMICA.NET. La rândul său, avocata Alexandra Burada precizează că „mi se pare o decizie foarte bine motivată, una care oferă toate elementele în ansamblu și confirmă constituționalitatea legii și aplicarea acesteia și retroactiv pentru contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Civil”.

Citeşte mai mult pe ECONOMICA.NET

Citeşte şi BNR: Legea dării în plată şi Legea conversiei, riscuri mai mici pentru stabilitatea financiară

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cel mai căutat oraș din România. Se poate transforma în poarta Europei, e înconjurat de stațiuni de top și ar putea să dea lovitura în următorii ani
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI